FILĂ DE POVESTE

        Câteodată ni se taie creanga de sub picioare atunci când ne este lumea mai dragă. Continuăm să sperăm în miracole, dar tind să cred că ele nu exista, există doar noroc. Aș vrea uneori să mi se dea oportunitatea să-mi desenez viața în culorile preferate. Devine trist să constați că oamenii la care ții nu mai sunt ce au fost odată. Este și mai trist atunci când ei te dezamăgesc, atunci când îți promit ceva și nu se țin de cuvânt. Este trist să auzi vorbindu-se urât despre ei, dar și mai tristă este realitatea : motivul pentru care sunt subiect de discuție. Am ajuns la concluzia că bunătatea, și toate calitățile bune se anulează complet în fața unor acte nechibzuite. Mă întreb ce gândești când lumea din jurul tău își face griji pentru tine, încearcă să te aducă pe linia de plutire, iar tu îi tratezi cu o indiferență înfricoșătoare. Să fie oare egoism? Dorința de a nu mai continua? Aș vrea să cred că este vorba doar de încăpățânare. Dar oare pentru toate aces...

         M-am întrebat de multe ori dacă orgoliul este un lucru bun, un lucru ce îți poate aduce beneficii. Este clar că acesta este adânc înscris în firea noastră. Ba chiar aș putea spune că și animalele pot fi uneori orgolioase. Aș asocia orgoliului - ambiția. Cred că cele două se completează perfect. Cert este că de multe ori avem de pierdut din cauza orgoliului. Fie ne certăm cu diverse persoane, cu care nu mai ținem legătura apoi, fie purtăm mânie știind că noi spunem adevărul, sau doar facem acest lucru pentru a căpăta un anumit respect și pentru a ne impune. Puțin orgoliu face bine oricui, îi oferă un anumit rafinament și îl menține cu picioarele pe pământ. Dincolo de acestea, te face mai sigur pe tine. Dintotdeauna am fost o orgolioasă. Uneori am avut de pierdut, alteori de câștigat. Ambiția mea exagerată i-a indignat de multe ori pe unii, dar de tot atâtea ori am adunat laurii succesului și ai laudelor. Datorită ambițitiei și orgoliului sunt ceea ...

         Te-ai simțit vreodată sufocat? Sufocat de căldură, de oamenii din jur, de nedreptate? Este imposibil ca răspunsul să fie unul negativ. Fiecare dintre noi avem o limită, un anumit punct de saturație când dorim să punem punct. Ce mă neliniștește? Căldura, ultimele examene pe care le mai am de dat ( dar și de luat ), acea grijă pe care o am ca totul să iasă perfect, așa cum vreau.         Nici nu conștientizez când s-a încheiat un an de facultate. Atât de repede a trecut, aproape că nici nu am simțit. A fost una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea...9 luni de examen interior, un profund și detaliat examen al trăirilor, al gândurilor și al dorințelor. Un an în care am cunoscut cele mai frumoase locuri, oameni - prieteni deosebiți, cu povești de viață incredibile. Tot în acest an am luat contact și cu lumea jurnalismului...Un univers diversificat, fascinant, dar din păcate în care reușesc doar cei care au o ambiție puternic...

Fiecare zi pe care o parcurg e diferită de cea precedentă. Când spun diferită , mă refer la lucrurile noi pe care le aflu, la poveștile de viață depănate de prieteni, la indignarea produsă de țara în care trăiesc, de lucrurile pe care le văd în jur. Mă înspăimântă cursivitatea asta a vieții - nu mai e una lentă, ritmul ei s-a accelerat puternic în ultimii ani. Parcă ceva e pe cale să se producă...Zilele trecute, mergând spre facultate am văzut un bătrân, înfofolit bine ( la 30 grade C ), cu câteva cărți într-o mână, cu o geantă ruptă în cealaltă, abia își ducea bătrânețea în niște cizme purtate probabil multe ierni la rând. Părea un om deștept, am simțit lucrul ăsta. S-a apropiat cu sfială de tomberoanele din spatele unui bloc și a început să caute printre gunoaie și resturi. Probabil că acea zi nu a fost una norocoasă - nu găsise nimic. Probabil nemâncat, lipsit de putere, vlăguit, l-am văzut cum s-a așezat îngândurat lângă tomberon. Și-a deschis una din cărți la jumătate, și așa mi-...

         Primul meu răsărit de soare? Exact acum un an, pe 20 Mai-în Bulgaria. De la ora 4 am mers pe plajă pentru a surprinde aceste imagini greu de descris în cuvinte. A trebuit să îndur briza rece a mării timp de două ore pentru a-l vedea deoarece tocmai la 6 dimineața și-a făcut simțită prezența. Tot atunci am surprins delfini sărind voioși peste valurile mării. Mi-aș fi dorit să fiu unul dintre ei pentru câteva minute. Asta numesc eu LIBERTATE. Răsăritul mi-a dat emoții. Acea pată imensă de portocaliu care se năștea din neant m-a făcut să mă gândesc pentru câteva clipe la viitorul meu. În acea dimineață, o dată cu soarele care răsărea din nori, din mare, din necunoscut, treceam într-o altă etapă a existenței mele.  Mă gândeam că EL îmi va aduce schimbarea mult dorită. Parcă îmi dădea de înțeles că o parte din visele mele vor deveni realitate, că voi reuși în majoritatea lucrurilor pe care mi le propusesem. El a fost prevestitorul meu. Am răma...

            Iubesc marea! Anul trecut, în mai-pe 20, porneam într-o călătorie minunată-în Bulgaria! Acolo am avut banchetul-la Nisipurile de Aur. Un loc minunat, curat, perfect pentru oricine are timp liber și își permite să petreacă o zi, două de relaxare. Niciodată nu mai văzusem marea până atunci. Eram adepta ieșirilor la munte, în aer liber, uram soarele și căldura. Întâlnirea mea cu marea a fost una specială. Din clipa în care mi-am aruncat sandalele în nisip și am atins nisipul fin...m-am îndrăgostit...M-am apropiat încet, dar cu pași siguri de apa învolburată...Îmi era teamă să o ating...era ca și cum m-aș fi aflat față în față cu o persoană necunoscută....M-am uitat în zare și am văzut doar apă...Am continuat să înaintez până când...un val mi-a atins picioarele. M-am simțit învăluită de o mulțime de trăiri. Mă simțeam liberă, fericită, împlinită, nu m-am gândit nici o clipă la ce am trăit, ce aveam să trăiesc...tr...

                 Sunt un simplu om...O persoană care se bucură de răsăritul soarelui, de roua dimineții, de copacii înfloriți...Fiecare persoană visează...E singurul lucru care nu costă nimic. Este minunat să închizi ochii și să treci într-o altă dimensiune, să încerci să-ți modelezi cu plastilină viitorul...să fii propriul pion pe propria ta tablă de joc...și să fii singurul care poate face mișcarea potrivită (cea care îți convine). Dar ce se întâmplă când visăm la nesfârșit și constatăm la un moment dat că nimic din ceea ce ne dorim nu prinde contur? Cu siguranță  adresăm eului nostru numeroase întrebări. Răspunsurile sunt inexistente iar cu timpul devenim...dezamăgiți. Eu am încetat de mult timp să visez...De fel sunt mai realistă, cu picioarele pe pământ.          Tind să cred că existența noastră este limitată și îngrădită de anumiți factori. Dacă am fi mai...