Iubesc marea! Anul trecut, în mai-pe 20, porneam într-o călătorie minunată-în Bulgaria! Acolo am avut banchetul-la Nisipurile de Aur. Un loc minunat, curat, perfect pentru oricine are timp liber și își permite să petreacă o zi, două de relaxare. Niciodată nu mai văzusem marea până atunci. Eram adepta ieșirilor la munte, în aer liber, uram soarele și căldura. Întâlnirea mea cu marea a fost una specială. Din clipa în care mi-am aruncat sandalele în nisip și am atins nisipul fin...m-am îndrăgostit...M-am apropiat încet, dar cu pași siguri de apa învolburată...Îmi era teamă să o ating...era ca și cum m-aș fi aflat față în față cu o persoană necunoscută....M-am uitat în zare și am văzut doar apă...Am continuat să înaintez până când...un val mi-a atins picioarele. M-am simțit învăluită de o mulțime de trăiri. Mă simțeam liberă, fericită, împlinită, nu m-am gândit nici o clipă la ce am trăit, ce aveam să trăiesc...trăiam doar prezentul- și era minunat! Era momentul perfect ca marea să-mi fure și să-mi înghită clipele grele pe care le trăisem până atunci, lacrimile pe care le vărsasem...În mare mi-am aruncat o parte din vise, iar ea cu FORȚA ei impunătoare mi le acaparase. Totodată, în marea învolburată mi-am eliberat sufletul! Doream ca toți să mă dea uitării-acolo, în fața ei. Am făcut un jurământ-că voi fi la fel de puternică mereu asemeni pietrelor de dedesubtul mării pe care apa nu le poate urni din loc, indiferent de furia ei.
Am rămas cu amintiri frumoase, clipe pe care nu le voi putea da uitării niciodată. I-am promis EI că voi reveni, sper să mă țin de cuvânt!
Comentarii
Trimiteți un comentariu