ORGOLIUL

         M-am întrebat de multe ori dacă orgoliul este un lucru bun, un lucru ce îți poate aduce beneficii. Este clar că acesta este adânc înscris în firea noastră. Ba chiar aș putea spune că și animalele pot fi uneori orgolioase. Aș asocia orgoliului - ambiția. Cred că cele două se completează perfect. Cert este că de multe ori avem de pierdut din cauza orgoliului. Fie ne certăm cu diverse persoane, cu care nu mai ținem legătura apoi, fie purtăm mânie știind că noi spunem adevărul, sau doar facem acest lucru pentru a căpăta un anumit respect și pentru a ne impune. Puțin orgoliu face bine oricui, îi oferă un anumit rafinament și îl menține cu picioarele pe pământ. Dincolo de acestea, te face mai sigur pe tine. Dintotdeauna am fost o orgolioasă. Uneori am avut de pierdut, alteori de câștigat. Ambiția mea exagerată i-a indignat de multe ori pe unii, dar de tot atâtea ori am adunat laurii succesului și ai laudelor. Datorită ambițitiei și orgoliului sunt ceea ce sunt astăzi. Cred că cele două mi-au încununat personalitatea. Am fost întotdeauna de părere că dacă pierd o bătălie nu e un capăt de lume căci pot câștiga războiul. De cele mai multe ori așa s-a și întâmplat. În om sălășluiește forța aceasta a dualității: existența forțelor contrare - a binelui și a răului. Azi pierzi, mâine câștigi, uneori ești trist, alteori ești fericit. Dacă nu am cunoaște tristețea nu am prețui fericirea sau binele. Întotdeauna vom putea face comparații, indiferent de natura lor : ne comparăm cu alte persoane, spui că x sau y merge în nu știu ce vacanțe în timp ce tu abia îți permiță să vezi muntele sau marea o dată pe an, afirmi  că  ești mai capabil și mai inteligent decât un anume T, dar cu toate acestea el are o funcție mult mai bună decât tine. Acesta este principiul inegalității. Nici nu concep cum ar arăta lumea asta  într-o singură culoare - alb, sau cum ar arăta totul uniform. De aceea, singura modalitate ar fi să-ți faci loc așa cum trece gâsca prin apă.

          Voltaire spunea că orgoliul celor mici constă în a vorbi mereu despre persoana lor, și a celor mari, de a nu vorbi niciodată. Cât adevăr se poate ascunde în spatele unei fraze atât de simple!