FILĂ DE POVESTE

Un telefon primit în urmă cu doi ani din senin avea să schimbe tot sensul vieţii mele de până atunci. - Bună ziua, doamna Andreea Popescu? - Bună ziua. Da, la telefon. Spuneţi, vă rog, cu ce vă pot ajuta? - Sunt avocatul unchiului dumneavoastră - Mircea Popescu. Ştiu că poate sunteţi surprinsă de acest telefon având în vedere că dânsul nu mai este în viaţă de câteva luni, dar în testament sunteţi trecută ca unică moştenitoare a averii dânsului. - Scuzaţi-mă, dar chiar sunt debusolată... unchiul Mircea mi-a lăsat bunurile lui? Eu am viaţa mea, sunt plecată de zece ani în State, mi se pare ireal ce îmi spuneţi. Nici nu ştiam că unchiul deţine proprietăţi. - Cred că m-aţi înţeles greşit. Vorbim doar de 20 de hectare cu viţă de vie în comuna Măceşu de Sus. Atât! - Comuna Măceşu de Sus? Nici măcar nu ştiu unde este pe hartă. O să fac un efort şi o să vin în ţară pentru a vedea despre ce este vorba pentru că sunt în ceaţă. Şi după o lună de la convorbirea cu avocatul, iată-mă ajunsă în... Mă...

Salutare, dragii mei cititori! În articolul de astăzi aş vrea să vorbesc despre un subiect foarte important şi absolut elementar pentru traiul nostru de zi cu zi, şi anume despre mâncarea sănătoasă şi aportul pe care îl aduc producătorii locali în furnizarea de alimente bio, crescute în grădină şi îngrijite în cel mai mic detaliu pentru a livra înainte de toate calitate, şi nu cantitate.  În ceea ce mă priveşte, în ultimul an de zile am devenit foarte selectivă cu propria alimentaţie. Pe lângă faptul că nu mai consum zahăr, gluten şi carne din comerţ, în lunga mea călătorie spre a descoperi produse de top şi naturale m-am lovit de câteva impedimente până am găsit câteva surse sigure din care mă pot aproviziona. De exemplu, legumele şi fructele le cumpăr numai din piaţă, de la oameni despre care ştiu că sunt producători şi am certitudinea că nu le iau din supermarket pentru ca mai apoi să le pună la vânzare pe tarabă la preţuri de două sau chiar trei ori mai mari susţinând sus şi ta...

Recunosc, nu există plăcere pe lumea asta mai mare decât să cumpăr haine la reducere. Întotdeauna fac investiţii cu cap şi dacă am un articol preferat mai scump care depăşeste bugetul, mi-l pun în coş şi aştept valul de reduceri.  De când cu pandemia, pot spune că am făcut achiziţii numai din online la preţuri super avantajoase, iar garderoba mea a fost reînnoită aproape 100%. Cei trei paşi simpli pe care i-am urmat au fost să îmi aleg de pe site articolele care îmi plac, să le adaug în coş şi să plătesc factura cu cardul (cea mai folosită metodă de plată de mine de când cu pandemia), iar în două maximum trei zile curierul îmi aducea la uşă pachetul. Ce urma... nu este greu de intuit. Parada modei prin casă şi zeci de outfit-uri pe care încercam să le construiesc, pentru că da, un articol vestimentar îl poţi integra în diferite ţinute cu puţină imaginaţie şi cu un strop de pasiune pentru fashion. Deci efort 0 pentru mine în toată această acţiune şi un avantaj de nepreţuit: toate ar...

Totul în jurul meu e îngheţat şi cu greu mă mişc printre munţii de zăpadă. Vântul bate cu putere şi abia reuşesc să rămân în picioare. Viscoleşte şi e un ger năpraznic, iar dacă în următoarele minute nu voi găsi un loc să mă adăpostesc... voi deveni un sloi de gheaţă. Vizibilitatea e din ce în ce mai redusă, se întunecă, iar şansele să găsesc în pustietatea asta ceva sunt tot mai mici. Mă prăbuşesc în zăpadă şi încep să mă rog, singurul lucru care îl mai pot face acum. Şi în timp ce rostesc rugăciunea privind înspre cer, văd la câţiva metri de mine un castel... din gheaţă. Mă ridic în picioarele şi cu ultimele puteri mă îndrept spre el. Am de traversat un pod şubred. Dacă mă uit în jos văd o prăpastie imensă, dar nu am ce face, trebuie să îl trec, altfel mă voi transforma într-un Om de Zăpadă. Închid ochii, pun mâinile pe cele două margini pentru a căpăta susţinere şi cu grijă încerc să nu creez balans. Mă concentrez să îmi găsesc echilibru şi într-un final ajung în faţa castelului. Uş...

Ion (ardeleanul) şi Marin (olteanul) aveau o prietenie care rezista eroic de peste două decenii, încă din vremea studenţiei când fuseseră nevoiţi să împartă aceeaşi cameră de cămin. "La bine şi la greu împreună. Oriunde şi oricând!" a fost promisiunea pe care au făcut-o după terminarea facultăţii când drumurile lor s-au separat. Lui Ion îi plăcea să aibă grijă de pământ şi de muncile câmpului, iar Marin se putea lăuda cu o afacere cu hectare de viţă de vie şi cu o cramă generoasă. Într-o zi, exact ca în filme şi greu de crezut, lui Ion îi cade telefonul din buzunar în timp ce voia să se urce în tractor, iar în cădere se loveşte de o piatră şi e daună totală. De cealaltă parte, Marin vrea să scoată vin din butoi şi îi cade telefonul într-o găleată plină ochi. Degeaba s-a grăbit să îl scoată, că nu s-a mai deschis telefonul nici până în ziua de astăzi. Disperat, Ion vrea să îl sune pe Marin să îi povestească ce i s-a întâmplat. În acelaşi timp, primul gând a lui Marin e să îl s...

Îmi aduc aminte şi acum de momentele în care, în copilărie, mă aplecam "să culeg" orice piatră de pe stradă care mi se părea mai interesantă. Aveam un cufăr plin cu pietre şi pietricele pe care le consideram deosebite doar pentru că străluceau în bătaia soarelui sau aveau o culoare mai aparte. Ba mai mult, credeam eu la acea vreme, că au nevoie şi ele de întreţinere, aşa că o dată pe săptămână, de obicei în weekend, mi le puneam într-un recipient plin cu apă călduţă şi începeam să le lustruiesc cu o periuţă. Pe moment mi se părea că au un luciu aparte, dar entuziasmul îmi pierea după ce se uscau pentru că reveneau la aceeaşi culoare ştearsă şi mată. StoneMania Bijou - raiul cristalelor După câţiva ani, pasiunea mea pentru strânsul pietricelelor s-a transformat în colecţionarea de cristale - adevărate bijuterii având culori vii şi spectaculoase. Totul a început într-o perioadă în care încercam să îmi găsesc un echilibru în viaţă şi mă confruntam cu nişte probleme de sănătate s...

În natură găsesc şi regăsesc toate leacurile miraculoase care mi-au vindecat mintea, trupul şi sufletul. Natura m-a învăţat să am răbdare, să iubesc şi să preţuiesc tot ce mă înconjoară. Să fiu recunoscătoare pentru fiecare clipă pe care o trăiesc şi pentru fiecare secundă în care pot respira şi pot simţi parfumul florilor. Cerul peste care se revarsă toate nuanţele de albastru, entuziasmul de a simţi mirosul libertăţii, dansul în ploaie sunt bucuriile cele mai mari ale vieţii.  Să poţi vedea şi să te poţi folosi de tot ce Creatorul a lăsat pe pământ pentru noi, să guşti din toate roadele pe care natura ni le oferă în dar şi de a munci pentru tot ce vrem să înfăptuim - reprezintă de fapt esenţa firului existenţei noastre. Şi pentru că natura e darnică şi nu conteneşte să ne uimească, povestea începe cu o călătorie magică pe Valea Nişcovului, în Buzău, unde parcă timpul s-a oprit în loc, iar verdele crud şi intens al pădurilor îţi umple sufletul de speranţă. Respiri şi parcă nu te m...