Treceți la conținutul principal

Un sfert de veac de Frisomat şi aproape 1000 de hale construite cu succes în România. Top 12 motive să alegi halele Frisomat + 1 BONUS

Sunt adepta serviciilor de calitate de când mă ştiu. Şi atunci când descopăr un produs sau un serviciu care îmi captează atenţia şi pe care îl consider util şi pentru ceilalţi, nu mă gândesc de două ori şi dau zvon în ţară: îmi anunţ toţi prietenii, rudele şi cunoştinţele pentru a fi la curent şi a şti unde să apeleze atunci când au nevoie. 

Cred că ni s-a întâmplat tuturor cel puţin o dată să avem nevoie de ajutorul unui instalator. Ce am făcut? Am pus mâna pe telefon şi am început să sunăm pe la cunoştinţe să aflăm dacă ştie cineva vreun meseriaş care face treabă bună. Acelaşi lucru se aplică şi pentru situaţiile în care avem nevoie de un electrician, de muncitori pentru a ridica o casă, de un designer, arhitect etc. Ne place să mergem "la sigur", pe recomandare, deci pe încredere. Dar ce faci în situaţia în care ai nevoie pentru afacerea ta de o hală metalică? Ştii exact unde să apelezi şi ce e de făcut?


25 de ani de Frisomat în România

Frisomat este o companie belgiană care proiectează, dezvoltă, produce și construiește hale metalice realizate din oțel laminat la rece şi care deține 14 filiale internaționale în Algeria, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Slovacia, Franța, Germania, Ungaria, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Olanda, Ucraina – și fabrici de producție în Belgia, Rusia și Brazilia. Rețeaua globală de distribuție este într-o continuă creștere, Frisomat activând în peste 100 de țări, în care a finalizat peste 35.000 de proiecte de hale metalice, iar compania numără la nivel mondial în jur de 450 de angajați.

Complex Frisomat

Frisomat România a luat naştere în 1996, în Piatra Neamţ sub deviza: “Innovators in steel building” / “Inovatori în construcții metalice” şi de 25 de ani susține dezvoltarea companiilor din România, prin construcția spațiilor de depozitare, producție, magazine, showroom-uri, birouri, depozite de cereale, ferme de animale. Iar prin realizarea sălilor de sport, hangare de avioane și spații de recreere, susține dezvoltarea sportului și petrecerea timpului liber. 

Încercăm să facem din fiecare lucrare, o lucrare de referinţă. Chiar dacă este vorba de un grajd, prin anumite culori, căi de acces, încercăm să îi dăm un aspect cât mai frumos. - afirmă Ionuţ Rădulescu, director comercial Frisomat România.


Ce înseamnă Frisomat România în cifre?

Frisomat Romania

Care sunt valorile Frisomat?

Valorile Frisomat


Top 12 motive + 1 BONUS  pentru a alege Frisomat atunci când vrei să construieşti o hală metalică


I. Frisomat se deosebeşte de alte companii de construcţie concurente din România prin faptul că  acoperă întreg ciclul constructiv: 
 1. Proiectează
 2. Produce 
 3. Livrează
 4. Construiește / Montează hale metalice.

Frisomat santier
II. Portofoliul bogat dă posibilitatea clientului să îşi aleagă o hală din orice categorie doreşte.
Hale agricole:
Hale industriale:
Săli de sport şi agrement:
III.Se lucrează cu materiale de calitate: Lucrăm cu materiale de foarte bună calitate, iar avantajul este că ne-au ajutat să ne menţinem în toţi aceşti ani. Ne-au ajutat să ne creăm parteneriate cu clienţii noştri,  afirmă Ionuţ Rădulescu, director comercial Frisomat România.

IV. Construcțiile Frisomat prefabricate din oțel laminat la rece utilizează cu 30% mai puțin oțel, fiind cu toate acestea solide și durabile. Din acest motiv, halele Frisomat sunt ușor de transportat și montat. 

Hale metalice Frisomat prefabricate din otel profilat la rece

V. Este acordată o atenţie deosebită materialelor folosite. De exemplu, materialele folosite în industria alimentară nu sunt toxice, nu degajă noxe, nu sunt radioactive şi nu sunt incluse în lista substanţelor potenţial cancerigene

VI. Fiecare hală în parte este studiată în funcţie de amplasament: Putem să construim oriunde ţinând cont de încărcările zonale, afirmă Csaba Demeter – Marketing Manager Frisomat.

VII. Frisomat oferă clienţilor posibilitatea de a-şi alege pentru halele lor structurile potrivite, iar dimensiunile pot să difere în funcţie de cerinţele proiectului avut de client, dar şi de reglementările aflate în vigoare.

VIII. Frisomat pune la dispoziţia clientului soluţii standard, OPTIMIZATE. De exemplu, în cazul în care un client doreşte lumină naturală, se poate asigura necesarul. Se pot integra chiar şi goluri de ferestre de diferite dimensiuni. Se poate opta, de asemenea, între o hală izolată sau una neizolată.

IX. Clientul împreună cu implicarea reprezentanţilor Frisomat se ocupă de obţinerea autorizaţiei de construire a halei.

X. Personal calificat şi competent: Peste tot avem oameni dedicaţi: oameni care pun acoperişul, unii care se pricep la finisaj, unii care se pricep la strângerea şuruburilor. Ne asumăm responsabilitatea având oameni pregătiţi pe anumite detalii ale unei construcţii. Avem oameni care lucrează la înălţime şi sunt calificaţi să lucreze la înălţime, oameni care sunt calificaţi să lucreze cu anumite utilaje, spune Ionuţ Rădulescu, director comercial Frisomat România. 

XI. Frisomat construieşte hale într-un timp scurt și la cel mai bun preț.

XII. Halele metalice Frisomat nu doar că rezistă în timp datorită calității materialelor și montajului, însă sunt și ușor de întreținut. Ba mai mult, în 2010, Frisomat a lansat proiectul Friso Care prin care este în contact permanent cu clienţii. Acest lucru înseamnă că anual sau la un anumit interval de timp se face mentenanţa halelor, întreţinere care făcută la timp creşte durata de utilizare a halei.


BONUS - Părerile clienţilor despre halele construite de Frisomat

XIII. Zicala Clientul nostru, stăpânul nostru se aplică şi aici. Ca în orice situaţie în care un client plăteşte pentru un anumit serviciu, intervine şi feedback-ul lui odată cu finalizarea proiectului. Eu, de exemplu, atunci când vreau să îmi achiziţionez un lucru sau îmi doresc să beneficiez de un anumit serviciu, urmăresc cu mare interes vlog-uri, citesc review-uri, practic orice material informativ care mă poate ajuta şi convinge să iau decizia cea mai bună. În fond, orice lucru pentru care plătim este o investiţie care necesită să scoatem bani din buzunar, aşa că trebuie să analizăm, să ne documentăm înainte de a lua o decizie. 

În filmuleţul de mai jos puteţi urmări câteva păreri ale clienţilor Frisomat România, care de altfel au numai cuvinte de laudă la adresa modului în care a decurs întregul proces de construire al halelor, de la faza de proiect până la a avea hala propriu-zisă montată, în locul unde clientul a dorit-o amplasată.


Din seria ŞTIAŢI CĂ...

Pentru a mai anima puţin atmosfera, vă propun spre delectare nişte informaţii interesante legate de activitatea Frisomat în România.

Aşadar, ştiaţi că...

👉 Cea mai mică hală construită de Frisomat a avut 120 mp.
👉La categoria "mega proiecte", Frisomat se poate lăuda cu hale având dimensiuni de 8000-10.000 mp.
👉După ce o lucrare este finalizată, fiecare muncitor este evaluat, în felul acesta se doreşte o menţinere constantă a calităţii muncii.
👉Frisomat se poate lăuda până în acest moment cu realizarea a două case pe structură metalică.
👉Cel mai folosit tip de hală are la bază sistemul ASTRA. Vorbim de hale cu deschidere de la 15 până la 30 de metri, cu înăţime de la 5 până la 8-9 metri. În acest hale, Frisomat a realizat spaţii de depozitare cereale, hale industriale, săli de sport, piste de karting, birouri. 
👉Fundaţia diferă la fiecare hală în funcţie de sol.
👉Garanţia pentru montajul halei este de 3 ani, iar structura metalică are o garanţie de 50 de ani.
Frisomat Romania


Dacă aş fi antreprenor...

În ultimul timp, mă tot bate gândul să investesc într-o afacere care are la bază prelucrarea nucilor caju în scopul obţinerii de brânză raw vegană şi iaurturi raw vegane. Prima dată, m-aş uita după un proiect de hală metalică de la Frisomat, însă m-aş consulta şi cu reprezentanţii Frisomat pentru a lua cea mai bună decizie în ceea ce priveşte dimensiunile, amplasamentul, dacă hala este potrivită pentru tipul de sol (practic nişte întrebări la care doar nişte experţi pot răspunde şi pot ajuta). De asemenea, aş mai cere un calcul estimativ pentru hală. Când ai o experienţă atât de vastă, când proiectezi toată ziua şi eşti pe şantiere, ştii exact ce avantaje are fiecare tip de hală şi ce îmbunătăţiri i-ai mai putea aduce în funcţie de nevoile pe care clientul le are. Practic, orice sugestie trebuie luată în considerare de client şi analizată în detaliu.

Mergând pe ideea expusă mai sus, atunci când vine vorba de o hală pentru industria alimentară de la Frisomatpentru obţinerea de produse raw vegane, constructorul se transformă într-un partener de business şi joacă un rol important în:

✅ajutorul pe care mi-l poate oferi pentru a obţine autorizaţia de construcţie;

✅uşurinţa prin care reuşeşte să adapteze construcţia la nevoile pe care le am ca şi client (ca urmare a experienţei pe care o are construind sute de hale metalice);

✅menţinerea unor condiţii optime de temperatură şi umiditate (de exemplu, produsele raw vegane fără lapte obţinute din nuci caju se păstrează în spaţii special amenajate sau în frigidere, la o temperatură cuprinsă între 2-4 grade Celsius);

✅oferirea de sfaturi cu privire la economia de energie şi izolare termică; 

✅sprijinul dat în oferirea celei mai bune soluţii pentru protecţie împotriva zgomotului.

Aşadar, secretul unui serviciu de excepţie stă într-o colaborare bună între constructor, în cazul nostru - Frisomat şi client. Eu ca şi client, neavând experienţă în acest domeniu, al construcţiilor de hale metalice, trebuie să ascult toate soluţiile şi sfaturile care mi se dau pentru ca mai apoi să iau decizia potrivită astfel încât business-ul meu să se dezvolte într-un cadru bine amenajat, compartimentat şi utilat în funcţie de necesităţi. 



#FiiDiferit - Soluţia care te scapă de concurenţă


Business-ul Frisomat este unul complex, iar oamenii din spatele acestei afaceri, care se ocupă ca hala din faza de proiect să ajungă o hală realizabilă, palpabilă, pe sol, sunt nişte profesionişti. Fiecare pas este calculat de zeci de ori până se transformă în ceva concret, iar gama largă de tipuri de hale din care poţi alege este diversificată şi cu puţin ajutor din partea unei echipe super pregătite orice vis poate deveni realitate. Ca şi provocare, pe viitor mi-ar plăcea să aud despre Frisomat că:
  • Se ocupă de construirea mai multor case pe structură metalică.  (Când am auzit pentru prima dată că se poate aşa ceva, mi-am zis: Asta chiar e invenţia secolului! Sincer, mie îmi surânde această idee şi aş locui într-o astfel de casă.)
  • Are mai multă activitate pe contul de Youtube şi realizează mai multe vloguri de pe şantier unde se explică pas cu pas fiecare activitate în parte. În felul acesta, se stabileşte o conexiune cu actualii clienţi, dar şi cu viitorii.
  • Posibilitatea de vizualizare a halei (în faza de proiect) în regim panoramic (se realizează într-un program special întregul proiect, apoi se poate trimite pe mail clientului, iar acesta poate parcurge la pas fiecare încăpere a halei, fiecare colţ - în felul acesta are o imagine de ansamblu şi decide dacă mai trebuie schimbat sau adăugat ceva, dacă este plăcut ochiului ceea ce vede).
  • Implementarea unui GRUP VIP din care să facă parte clienţii VIP (cei care au comandat minimum una-două hale, să poată beneficia de un discount în cazul în care vor dori să mai colaboreze + asistenţă prioritară în caz de nelămuriri/clarificări).

În loc de concluzii:

Aşadar, articolul de astăzi a fost despre Frisomat, o afacere care rezistă de mai bine de două decenii, perioadă în care alţii deschid şi închid zece afaceri. Pentru că este uşor să investeşti, să ai ideea de debut, să o pui în practică. Însă, secretul stă în felul în care reuşeşti să întreţii afacerea, să introduci elemente de noutate, să încerci să te remarci pe o piaţă într-o continuă expansiune, unde concurenţa bate la uşă. Totul depinde de cât de diferit eşti faţă de ceilalţi, de viziunea pe care o ai şi cât de departe poţi ajunge prin ceea ce îţi propui să inovezi, să schimbi, să îmbunătăţeşti. 



Sursă foto: Facebook, frisomat.ro. Colajele au fost realizate în Canva
Sursă video: Youtube
Articol scris pentru SuperBlog Spring 2021. Sponsor: Frisomat România


Comentarii