Treceți la conținutul principal

Cine eşti astăzi, străinule?

Totul se schimbă de la o zi la alta şi parcă nimic nu mai e la fel. Te plimbi dintr-un loc în altul şi simţi o apăsare ce nu-ţi dă pace de mult timp. Încerci să înţelegi ce este totuşi diferit, dar nu poţi pricepe. Paşii te poartă oriunde, numai nu acolo unde îţi stă mintea. Ne amăgim şi credem în cuvinte de mult timp stinse. Ne refugiem în promisiuni şi vise deşarte. Pierdem prea multă vreme despicând fire în patru încercând să descoperim răspunsuri pe care... niciodată nu le vom avea. Şi atât de tare ne strofocăm, şi atât de tare ne macină pe dinăuntru încât pierdem din vedere esenţialul... adevăratele lucruri pentru care chiar merită să luptăm şi să trăim. 

Te priveşti în oglindă şi parcă nu te mai recunoşti. Primul instinct e acela de a te convinge că totul este real şi că nu trăieşti un vis. Şi când ajungi să crezi că tu eşti acela din oglindă cu care monologhezi de ceva timp... te trec fiori reci. Două riduri mai adânci îţi crestează pielea în dreptul ochilor. Aceeaşi ochi care nu până demult râdeau de bucurie. Dar nu, nu e de la râs, se trag de la nenumăratele clipe când stăteai cu faţa în palme plângând cu lacrimi amare... de dor, de singurătate, de depărtare, de frică, de apăsare. Crezi în sinea ta că nimic nu te poate face să treci de la agonie la extaz, de la tristeţe la fericire. Şi totuşi, într-o zi inevitabilul se produce. Aşa ajungi să trăieşti pe propria piele experienţe care ţi se păreau desprinse din poveşti atunci când le auzeai de la apropiaţii tăi. Şi atunci, uimit, vezi ce simplu e să treci de la lacrimile de bucurie, la cele de tristeţe. Şi cât ai pocni din degete... totul se schimbă şi totul se spulberă. Totul dispare şi se transformă în praf. Praf de vise, de dor şi amăgiri...

Încerci să zâmbeşti, dar e un zâmbet forţat. Nici tu nu mai ştii când ai zâmbit ultima dată din suflet. Poate că a fost atunci când ai ţinut pentru ultima dată de mână pe cineva la care ţineai cu toată fiinţa, poate ultima dată când ai făcut ceva pentru prima dată sau poate chiar atunci când cineva te-a convins că trebuie să o iei din nou de la capăt şi că nu trebuie să te dai bătut.  

Nu crezi că ar trebui să înveţi să zâmbeşti din nou? Dacă nu găseşti un motiv, gândeşte-te doar că frunzele, toamna, nu cad pentru că vor, ci pentru că a sosit momentul.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

PASĂREA SPIN

Există o legendă despre o pasăre care cântă o singură dată în viața ei, mai minunat decât orice altă făptură de pe pământ. Din clipa în care își părăsește cuibul, pleacă în căutarea unui copac cu spini și nu-și află odihna decât atunci când îl găsește. Ea cântă între crengile răzvrătite până când se străpunge singură în cel mai mare și mai ascuțit spin. Și murind, ridică deasupra agoniei sale triluri mai frumoase ca ale ciocârliei și privighetoarei la un loc. Un cântec la superlativ ca preț al existenței sale. Pentru ceea ce-i mai bun în lumea asta nu există decât un singur preț: acela al unei mari dureri. Sau cel puțin...așa spune legenda.
 Acum cinci minute am terminat de citit ultima pagină a romanului Pasărea spin. Ce simt? Nu cred că aș putea răspunde cu certitudine. Mă urmăresc o tristețe și un gust amar. Mă gândesc la felul uimitor în care autorul Colleen McCullough reușește să contureze o poveste de dragoste imposibilă. Acțiunea romanului acoperă 60 de ani din viața membrilor f…

Niciodată nu e prea târziu

Nu e niciodată prea târziu să pui punct și să o iei de la capăt. Niciodată nu e prea târziu pentru un nou început. Nu e prea târziu pentru un picior pus în prag, pentru o nouă decizie pe care o iei, pentru un nou drum pe care vrei să-l urmezi. Niciodată nu va fi prea târziu atât timp cât îți dorești o schimbare în bine.  Am pus punct de atâtea ori și am luat-o de la capăt încât nu-mi mai amintesc de câte ori am făcut lucrul ăsta. Asta pentru că mereu mi-am dorit mai mult. Pentru că mereu am vrut să-mi demonstrez că pot să uit, să iert, să merg mai departe și să mă concentrez pe viitorul meu. Pentru că fiecare întâmplare mai puțin fericită din trecut, trebuie lăsată acolo, undeva în spatele tău. Și mai știu un lucru... întotdeauna eu am controlat trecutul, niciodată nu l-am lăsat pe el să mă controleze. Niciodată nu e prea târziu să lași orgoliul la o parte și să-ți recunoști o greșeală. E firesc, fiecare om greșește, important este modul în care ne asumăm greșeala.   Niciodată nu e pre…

Lecție de simplitate oferită de copiii din Africa!

În fiecare zi ne trezim cu gândul să cerem mai mult de la viață decât ni s-a oferit ieri. Devenim din ce în ce mai egoiști și ne gândim doar la noi. Dar la EI oare cine se gândește? Când pui capul pe pernă te mai gândești la faptul că în alte colțuri ale lumii sunt oameni aflați în suferință? Ce îți trece prin minte atunci când te afli în fața unei mese îmbelșugate? Conștientizezi că în timp ce faci nazuri că adidașii tăi nu au semnul de la Puma sau Nike, zeci de oameni merg desculți? Câte persoane din întreaga lume mănâncă în fiecare zi pe săturate?  Copiii din Africa, dincolo de toate lipsurile cu care se confruntă în fiecare zi, sunt mult mai fericiți decât noi. Trăiesc în mijlocul naturii și se bucură de frumusețea fiecărui răsărit și apus de soare. Merg desculți și simt puterea pământului într-un mod în care noi nu o vom cunoaște niciodată.  În fiecare zi inventează un alt joc. În vocabularul lor nu există cuvântul plictiseală. Nu au jucării, dar au învățat să modeleze pământul,…