Treceți la conținutul principal

Înapoi niciodată

Atunci când oamenii la care nu te aștepți te rănesc, știi că niciodată nimic nu va mai fi ca înainte. La început se produce o ruptură. Încerci să te întrebi unde ai greșit, ce ai putea să faci pentru a remedia problema. Apoi urmează zeci de întrebări de genul: "de ce?", "cum ar fi fost dacă...". Te încăpățânezi să cauți cu disperare o cale să o scoți la capăt. Ai nevoie doar de mâna celui sau celei care cândva era pentru tine totul pentru a o cuprinde pe a ta. Dar mâna se lasă așteptată. Te doare. Te macină pe dinăuntru. Sufletul ți-e tot mai greu. Până și aerul din jurul tău ți se pare apăsător. Cu fiecare gând sau cuvânt pe care ți-l amintești, se mai rupe o bucată din tine. Ești trist că totul s-a terminat prea devreme. Ți se pare că trăiești un vis din care ai vrea cu disperare să te trezești. Dar știi că te minți frumos, e doar realitatea pe care nu vrei să o accepți. Te doare că nu mai ai loc în sufletul ei/lui. Te doare că el/ea nu mai are loc în sufletul tău. 

Privești în jurul tău și vezi că nimic nu mai e la fel. În fiecare zi, oamenii se pierd. Se pierd de dor, de teamă, de indiferență, de distanță. Se pierd pe drum. Se pierd undeva de unde nu-i mai poți aduce niciodată în prezentul tău. Rămân undeva la distanță, fără să se gândească la faptul că ei sunt cei care au lăsat în urmă persoanele pentru care erau totul cândva. Se pierd în cuvinte mieroase și gesturi străine. Se lasă orbiți de frumusețea unui nou început fără a conștientiza drumul lung pe care l-au parcurs. Sunt oamenii care abandonează cu ușurință lupta la care pornesc. Sunt oamenii care caută mereu ceva nou. Sunt oamenii alături de care poți trăi o fericire pasageră. Atât, și nimic mai mult!

Privești în urmă. Și te gândești că parcă ți s-a mai întâmplat cândva același lucru. Apoi, dintr-o dată, începi să-ți aduni gândurile. Știi că ai pierdut de multe ori. Știi că ai lăsat în urmă oameni care ți-ar fi fost alături necondiționat, în orice împrejurare. Dar mai știi că ai făcut și alegeri greșite, că te-ai lăsat acaparat de niște amărâte de aparențe în timp ce esențialul ți se scurgea printre degete. Ai tremurat la fiecare pierdere pe care ai suferit-o. Ți-ai jurat că nimic nu va mai fi la fel, că nu vei mai avea încredere. Ți-ai impus să nu o mai iei niciodată de la capăt. Ți-a fost frică de orice nou început și ai plecat la drum cu inima strânsă, ca un luptător ce pleacă la război fără să știe dacă se va mai întoarce cândva sau dacă va mai fi același om atunci când se va întoarce. Ți-ai pus lacăt pe jumătate din suflet din dorința ca nimeni să nu mai reușească să pătrundă în el. 

Încerci să privești peste umăr, în trecut, de fiecare dată când ai un moment de respiro. Te neliniștește gândul că nu găsești drumul înapoi spre viața pe care o duceai până nu demult. Știi de ce nu găsești drumul? Pentru că el nu mai există de mult timp. Este întocmai ca un castel de nisip. Muncești o zi să construiești ceva măreț și la primul vânt mai puternic, totul se risipește în neant. Ca și cum nu ar fi existat niciodată. E bine să nu privești niciodată în urmă și să te concentrezi pe ce trăiești în prezent și pe oamenii pe care viața ți-i scoate în cale. Nimic nu este întâmplător și totul se întâmplă cu un scop. Poate că dezamăgirile schimbă oamenii și sentimentele, dar nu le poate schimba sufletul. Uneori, dezamăgirea te învață că poți trăi cu sufletul rupt în bucăți. Asta până când... puzzle-ul este refăcut de o nouă persoană. De acea persoană de care ai nevoie pentru a uita și pentru a o lua de la capăt. Ea te așteaptă de mult timp. Trebuie doar să deschizi mai bine ochii. Și inima! 





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

PASĂREA SPIN

Există o legendă despre o pasăre care cântă o singură dată în viața ei, mai minunat decât orice altă făptură de pe pământ. Din clipa în care își părăsește cuibul, pleacă în căutarea unui copac cu spini și nu-și află odihna decât atunci când îl găsește. Ea cântă între crengile răzvrătite până când se străpunge singură în cel mai mare și mai ascuțit spin. Și murind, ridică deasupra agoniei sale triluri mai frumoase ca ale ciocârliei și privighetoarei la un loc. Un cântec la superlativ ca preț al existenței sale. Pentru ceea ce-i mai bun în lumea asta nu există decât un singur preț: acela al unei mari dureri. Sau cel puțin...așa spune legenda.
 Acum cinci minute am terminat de citit ultima pagină a romanului Pasărea spin. Ce simt? Nu cred că aș putea răspunde cu certitudine. Mă urmăresc o tristețe și un gust amar. Mă gândesc la felul uimitor în care autorul Colleen McCullough reușește să contureze o poveste de dragoste imposibilă. Acțiunea romanului acoperă 60 de ani din viața membrilor f…

Niciodată nu e prea târziu

Nu e niciodată prea târziu să pui punct și să o iei de la capăt. Niciodată nu e prea târziu pentru un nou început. Nu e prea târziu pentru un picior pus în prag, pentru o nouă decizie pe care o iei, pentru un nou drum pe care vrei să-l urmezi. Niciodată nu va fi prea târziu atât timp cât îți dorești o schimbare în bine.  Am pus punct de atâtea ori și am luat-o de la capăt încât nu-mi mai amintesc de câte ori am făcut lucrul ăsta. Asta pentru că mereu mi-am dorit mai mult. Pentru că mereu am vrut să-mi demonstrez că pot să uit, să iert, să merg mai departe și să mă concentrez pe viitorul meu. Pentru că fiecare întâmplare mai puțin fericită din trecut, trebuie lăsată acolo, undeva în spatele tău. Și mai știu un lucru... întotdeauna eu am controlat trecutul, niciodată nu l-am lăsat pe el să mă controleze. Niciodată nu e prea târziu să lași orgoliul la o parte și să-ți recunoști o greșeală. E firesc, fiecare om greșește, important este modul în care ne asumăm greșeala.   Niciodată nu e pre…

Lecție de simplitate oferită de copiii din Africa!

În fiecare zi ne trezim cu gândul să cerem mai mult de la viață decât ni s-a oferit ieri. Devenim din ce în ce mai egoiști și ne gândim doar la noi. Dar la EI oare cine se gândește? Când pui capul pe pernă te mai gândești la faptul că în alte colțuri ale lumii sunt oameni aflați în suferință? Ce îți trece prin minte atunci când te afli în fața unei mese îmbelșugate? Conștientizezi că în timp ce faci nazuri că adidașii tăi nu au semnul de la Puma sau Nike, zeci de oameni merg desculți? Câte persoane din întreaga lume mănâncă în fiecare zi pe săturate?  Copiii din Africa, dincolo de toate lipsurile cu care se confruntă în fiecare zi, sunt mult mai fericiți decât noi. Trăiesc în mijlocul naturii și se bucură de frumusețea fiecărui răsărit și apus de soare. Merg desculți și simt puterea pământului într-un mod în care noi nu o vom cunoaște niciodată.  În fiecare zi inventează un alt joc. În vocabularul lor nu există cuvântul plictiseală. Nu au jucării, dar au învățat să modeleze pământul,…