Niciodată nu e prea târziu

Nu e niciodată prea târziu să pui punct și să o iei de la capăt. Niciodată nu e prea târziu pentru un nou început. Nu e prea târziu pentru un picior pus în prag, pentru o nouă decizie pe care o iei, pentru un nou drum pe care vrei să-l urmezi. Niciodată nu va fi prea târziu atât timp cât îți dorești o schimbare în bine. 

Am pus punct de atâtea ori și am luat-o de la capăt încât nu-mi mai amintesc de câte ori am făcut lucrul ăsta. Asta pentru că mereu mi-am dorit mai mult. Pentru că mereu am vrut să-mi demonstrez că pot să uit, să iert, să merg mai departe și să mă concentrez pe viitorul meu. Pentru că fiecare întâmplare mai puțin fericită din trecut, trebuie lăsată acolo, undeva în spatele tău. Și mai știu un lucru... întotdeauna eu am controlat trecutul, niciodată nu l-am lăsat pe el să mă controleze.

Niciodată nu e prea târziu să lași orgoliul la o parte și să-ți recunoști o greșeală. E firesc, fiecare om greșește, important este modul în care ne asumăm greșeala.  

Niciodată nu e prea târziu să înlocuiești o dezamăgire cu o lecție, o lacrimă cu un zâmbet, tristețea cu fericirea, eșecul cu succesul, ura cu iubirea, golul interior cu împlinirea. Uneori e atât de simplu totul, dar noi, oamenii, suntem atât de dificili... Ne place să complicăm lucrurile. Vorbim mai mult decât trebuie. Oferim totul și ne implicăm 100%, pentru ca mai târziu să regretăm și să fim dezamăgiți. Ne punem sufletul pe tavă, iar din naivitate și prea multă încredere, nu ne dăm seama că unii vor să profite la maximum de lucrul acesta. Avem prea multă încredere în persoanele care nu merită, și prea puțină în cele care merită cu adevărat. Suntem obișnuiți să punem etichete fără să cunoaștem persoana care tocmai a trecut pe lângă noi. Asta pentru că la dat cu părerea suntem primii.

În timp, am învățat că tot ce oferi în viață aia primești. În egală măsură, nici mai mult, nici mai puțin. Și am mai învățat un lucru: că oricât de mult mi-ar păsa mie, unora s-ar putea să nu le pese. Și ca o o ironie a sorții, din experiență, spun că mai poți continua multă vreme din momentul în care ai zis că nu mai poți. 

Niciodată nu e prea târziu să devii omul care vrei să fii sau să redevii persoana care ai fost. 

Dacă ai avut parte de o cruntă dezamăgire, produsă de o persoană dragă, treci mai departe. Poate că îți va lua mult timp: o lună, jumătate de an, un an, doi, trei, dar treci peste. Știi de ce? Pentru că dacă ar fi ținut la tine și dacă sentimentele ar fi fost aceleași cu cele pe care tu le-ai avut pentru ea, niciodată nu te-ar fi făcut să plângi, să regreți, să nu mai ai încredere în oameni.

Dacă ai avut parte de un eșec, ridică-te și mergi mai departe. Viața e plină de suișuri și coborâșuri, până la urmă, pentru a găsi calea cea bună, fiecare culoar al labirintului trebuie străbătut.

Dacă te simți singur, nu te cufunda în gânduri prostești cum că nimănui nu-i pasă de tine. Ieși cu prietenii, dansează, cântă, citește, călătorește, cunoaște oameni noi, bucură-te că poți respira, că poți vedea, că poți simți. Fă ce-ți place, trăiește la intensitate maximă fiecare moment și fă din fiecare clipă din viața ta una specială.

Dacă sunt momente când te simți pe marginea prăpastiei, gândește-te la oamenii cărora chiar le pasă de tine, dar și la ce însemni pentru ei. 

Învață să trăiești frumos, iar dacă nu-ți iese din prima, ia-o de la capăt cu aceeași ambiție, dăruire și dorință. Știi de ce ar trebui să încerci la nesfârșit? Pentru că târziu va fi doar atunci când vei închide ochii pentru totdeauna!