Treceți la conținutul principal

Avem nevoie de timp

Avem nevoie de timp să învățăm să credem: în noi, în persoanele din jurul nostru, în ceea ce putem să facem. Este nevoie de timp pentru a îndepărta barierele, zidurile și fortărețele pe care le-am creat în jurul nostru. Este nevoie de timp pentru o nouă etapă, un nou început. Avem nevoie de timp  pentru a ne cere iertare și pentru a fi iertați. Avem nevoie de timp pentru a ne face auziți. Și mai ales... avem nevoie de timp să ne împăcăm cu greșelile pe care le-am făcut, să ne împăcăm cu gândul că am fost dezamăgiți de persoanele la care nu ne-am fi așteptat, și totuși, au făcut-o. Asta pentru că în viață totul este imprevizibil, de aceea nu trebuie să-ți pui fericirea în ceva ce nu merită. Sunt o mulțime de alte lucruri care merită toată atenția ta. Trebuie să luăm deciziile potrivite, la momentul potrivit. Și totuși, dacă am ști când apare momentul potrivit, nu am mai da cu piciorul unor ocazii. 
Am învățat că am nevoie de timp pentru a avea încredere în oameni. Am fost dezamăgită de persoane la care nu m-am așteptat, dar ca o compensație, mi-au fost aduse în preajmă oameni care m-au susținut și sfătuit atunci când am avut nevoie. Asta e una dintre legile firii... pierzi pe de o parte, câștigi pe de altă parte. 

De-a lungul timpului am învățat că trebuie să vorbesc atât cât este necesar, nici mai mult, nici mai puțin decât trebuie. Am învățat că dacă vreau să ies în evidență, atunci trebuie să fac lucrul ăsta prin realizările mele și prin ceea ce pot să fac, nu raportându-mă la ce au obținut alții. Am învățat să nu las loc de virgulă acolo unde trebuie pus punct, să-mi iau inima în dinți și să merg mai departe cu încredere chiar dacă în spatele meu totul se năruie. Am învățat să strâng din dinți atunci când lacrimile se încăpățânau să curgă, să mă adun și să nu mă opresc din drumul pe care vreau să-l urmez. În timp, am învățat că am nevoie de multă ambiție și optimism pentru a reuși, de oameni dragi alături, de planuri serioase și de o inimă puternică. Am învățat că viața dă o mână de ajutor doar celor care știu ce vor și ce își doresc cu adevărat. Asta pentru că nu avem timp de pierdut. Fiecare secundă care tocmai a trecut poate fi o șansă, pe care, noi alegem în ce vrem să o transformăm: succes sau eșec. 

Am învățat că marile realizări necesită timp și mult efort. Și am mai învățat că într-o fracțiune de secundă poți pierde tot ce ai clădit în luni sau ani de zile. Am învățat că am nevoie de timp pentru a construi din nou ce am dărâmat, iar din fiecare experiență pe care am trăit-o, m-am ales cu o învățătură. Ceea ce știu cu certitudine e că mai am nevoie de timp. Timp să trăiesc, să simt, să fiu fericită și împlinită, să-i ajut pe cei care au nevoie și merită, să produc schimbări.

Mai am nevoie de timp... Mult timp!



Comentarii

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Postarea asta imi aduce aminte de Paler.. "Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii.
    Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti ". Mi-e dor de tine, Magda ! :*
    RăspundeţiȘtergere

    RăspundețiȘtergere
  3. Și mie mi-e tare dor de tine, Adina. Sper să ne vedem curând. Te pup!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu