Interviu cu Manuela Strinu: „Contează cum îți construiești de-a lungul timpului imaginea, astfel te poți impune chiar și în fața unei persoane cu 30 de ani mai mult ca vârstă, ca activitate, ca experiență.”

Manuela Strinu a debutat ca reporter în anul 2006. Deși este absolventă a Universității Politehnica din Timișoara, a fost întotdeauna atrasă de partea de comunicare. Încă din studenție s-a implicat în diferite activități studențești și așa a ajuns pentru prima dată la o televiziune – TeleUniversitatea. Apoi, s-a îndreptat spre presa scrisă, devenind pe rând reporter, editor și redactor șef adjunct la ziarul Adevărul. După trei ani de presă scrisă, a ajuns editor la Protv Timișoara, iar în cele din urmă, acum doi ani, a intrat în familia Digi24 Timișoara. În prezent, tânăra jurnalistă moderează emisiunea „Recrutat în Timișoara”, o emisiune social-economică cu o durată de 30 de minute. Pe parcursul interviurilor se discută  de la A la Z tot ceea ce înseamnă locuri de munca și o carieră de succes atât cu oameni obișnuiți cât și cu persoane publice pe teme dintre cele mai diverse.

Magda Mihalache: Manuela, ți-ai început cariera de jurnalistă acum opt ani. Îți mai aduci aminte de modul în care s-a desfășurat primul interviu pe care l-ai realizat?

Manuela Strinu: Primul interviu a fost despre o investiție făcută la Filarmonică acum opt-nouă ani și am plecat de la redacție cu toate întrebările scrise pe foaie. Le scrisesem împreună cu șefa mea de atunci, muncisem o după amiază întreagă la formularea lor. Directorul Filarmonicii mi-a răspuns punctual la toate întrebările, m-am și abătut de la ele, dar am știut exact care este scopul interviului și ce vreau de fapt să surprind prin realizarea lui.

M. M: Ți-a ieșit așa cum ți-ai dorit? De obicei când îți pregătești întrebările dinainte ai tentația să nu mai urmărești răspunsurile pe care le primești.

M. S: Mi s-a răspuns la toate întrebările pe care le-am adresat și am aflat informațiile pe care le doream. Am avut noroc, interlocutorul a fost foarte comunicativ și deschis la discuție. A fost un interviu reușit.

Interlocutorii trebuie să transmită mai mult decât simple fapte, să vină cu un sfat, să trasmită un sentiment de admirație sau emoție.

M. M: Care sunt criteriile după care îți alegi interlocutorii?

M. S: Pe de o parte avem interviurile strict informative. De exemplu, firma X vine în Timișoara și angajează 100 de oameni. În acest caz știu că am nevoie de o persoană care stăpânește foarte bine domeniul, are experiență pe piața de resurse umane și nu se pierde în timpul unui interviu în direct. Este important ca invitatul să vină cu experiențe personale de pe piață care să susțină cifrele respective. Să vină cu povești ale unor oameni, întâmplări de care s-a lovit în activitatea sa, în care s-ar putea regăsi cei de acasă. De cealaltă parte, există categoria de interviuri cu oameni care au reușit pe plan profesional sau oameni care ar putea reprezenta un model pentru ceilalți. Interlocutorii aceștia trebuie să transmită mai mult decât simple fapte, să vină cu un sfat, să transmită un sentiment de admirație sau emoție. După aceste criterii îi aleg.

M. M: În general, atunci când adresezi întrebările, pornești de la  general la particular sau invers?

M. S: Depinde de omul cu care vorbesc. Dacă am de a face cu o persoană care nu prea vrea să vorbească sau are emoții, atunci plec de la general și treptat, treptat mă îndrept spre particular. Dacă am în față o persoană sigură pe ea, încep cu întrebările care mă interesează și apoi ajung la problema de ansamblu.

M. M: Pe lângă interviurile cu autorități, personalități sau persoane publice, realizezi și interviuri cu oameni obișnuiți. Cum se desfășoară acestea din urmă spre deosebire de primele?

M. S: Foarte natural. De multe ori interviurile cu oameni obișnuiți transmit de zeci de ori mai mult decât cele care se desfășoară cu persoane publice.

M. M: Poți să-mi dai un exemplu de o astfel de situație?

M. S: Am invitat pentru un interviu acum ceva timp un muncitor, șomer, care făcuse niște cursuri și se specializase în construcții. Până atunci nu călcase într-un platou de televiziune, a fost prima lui experiență în fața unei camere de filmat într-o emisiune în direct. Spre deosebire de alți invitați, a vorbit extraordinar de bine, natural și spontan. Automat în povestea lui se pot regăsi sute de oameni de acasă pentru că vorbește despre problemele simple de care te lovești. În momentul în care îți vine cineva cu un discurs elaborat se pierde din naturalețe. E o provocare să aduci într-o emisiune în direct oameni care nu au vorbit în viața lor la televizor și să-i asculți.

M. M: Apropo de persoanele care nu au vorbit niciodată în fața camerei, ți s-a blocat vreodată invitatul din cauza emoțiilor?

M. S: De foarte multe ori. Până la urmă e un lucru firesc, mai ales dacă invitatul se află pentru prima dată într-un platou și emisiunea este în direct. Situația în acele momente devine mai tensionată.

M. M: Cum treci peste situațiile acestea?

M. S: Vorbesc eu și umplu timpul până își pune intervievatul puțină ordine în gânduri. Schimb subiectul și îl aduc într-o altă zonă ca să-l scot din impas. Îți cam dai seama care este zona de confort a respectivului sau care este zona pe care n-o stăpânește. Au fost situații în care invitatul s-a blocat că a văzut o lumină sau a avut un lapsus. S-a mai întâmplat să fac neintenționat un semn cu mâna în timp ce îmi aranjam foile, iar el a înțeles că trebuie să tacă. În aceste cazuri, mă văd nevoită să prezint câteva dintre ideile principale ale emisiunii din ziua respectivă: „Iată ce am înțeles din ediția de până acum...”. Încerc să conduc discuția într-o zonă în care omul se simte confortabil pentru a depăși situația. Îl mai las acolo câteva minute după care mă întorc la discuția inițială. Așa procedez eu și funcționează.

M. M: Ți  s-a întâmplat vreodată să te blochezi și să nu poți trece peste un anumit  moment?

M. S: Mi se mai întâmplă să nu-mi găsesc cuvintele. Uneori mi se pare că am făcut un dezacord și pe tot parcursul emisiunii mă gândesc la el, iar la final, când văd înregistrarea, constat că n-am facut nicio greșeală. Un blocaj să nu pot depăși momentul nu am avut, însă mi se mai întâmplă să-mi pierd ideea pentru că mă gândesc la mai multe în același timp. Îmi notez pe o foaie mai multe cuvinte cheie, iar când am un blocaj mă uit peste ele și știu la ce trebuie să mă refer în următoarea întrebare pe care o formulez.

Trebuie să știi încă de la început care este scopul interviului și în ce direcție vrei să-l duci.

M. M: Să vorbim puțin despre o etapă foarte importantă în realizarea unui interviu – documentarea. Care sunt principalele surse de unde te documentezi?

M. S: În primul rând, în fiecare zi citesc presa locală, națională și internațională, ca în funcție de tendințele pe care le văd acolo să le prezint pe plan local. Lucrând mult timp ca reporter am legat multe relații cu oameni din domeniul economic. În momentul în care are loc un eveniment sau se întâmplă ceva sunt sunată pentru a fi pusă la curent cu noutățile. Am mulți colegi care lucrează în alte industrii decât media și care în permanență îmi spun „Uite, la noi se fac angajări” sau „Sunt probleme că nu găsim specialist pe nișa cutare”. Atunci încerc să văd dacă se mai confruntă și alții cu problema aceasta. Îi mai sun pe cei de la agențiile de recrutare sau oamenii din industrie cu care păstrez legătura și dacă este o problemă de interes general o aducem în discuție într-o emisiune. Sunt domenii pe care nu le stăpânesc și stau o zi, două, trei pentru a mă documenta. Au fost emisiuni pentru care am citit o săptămână fiindcă am avut invitați foarte bine pregătiți.

M. M: În ce constă pregătirea și documentarea  în cazul unui interviu spontan?

M. S: Trebuie să ai o cultură generală bogată și să fii permanent la curent cu tot ce se întâmplă în țară. Invitații sunt persoane care au o anumită funcție și vorbesc pe o anumită temă. De aceea, trebuie să ai un minim de cunoștințe despre tema respectivă. Trebuie să știi încă de la început care este scopul interviului și în ce direcție vrei să-l duci.

Invitatul te poate surprinde cu informațiile pe care ți le oferă și în felul ăsta poți exploata subiectul într-o direcție la care nu te-ai fi gândit.

M. M: Întrebările ți le pregătești dinainte sau le formulezi pe loc?

M. S: Câteva direcții le am stabilite dinainte. Îmi fixez de la început ideile pe care vreau să le punctez. Mi s-a întâmplat la o emisiune să am toată masa plină cu foi, date, întrebări, scheme, săgeți. Am adresat o întrebare de pe foile pe care le aveam în față, după care discuția a mers într-o cu totul altă parte la care nu mă așteptam. Uneori nu se potrivește așa de bine socoteala de acasă cu cea de pe teren. Depinde de fiecare jurnalist. Am colegi care și când merg la o știre au un plan după care se ghidează. Așa ni se spune și în cărți, dar eu mă cam abat de la orice plan făcut. Invitatul te poate surprinde cu informațiile pe care ți le oferă și în felul ăsta poți exploata subiectul într-o direcție la care nu te-ai fi gândit.

M. M: Ți s-a întâmplat să pornești de la o chestie minoră și să afli ceva surprinzător, informații care nu erau cunoscute la acel moment?

M. S: Da, mi s-a întâmplat de foarte multe ori.

M. M:  Ai putea să-mi dai un exemplu?

M. S: Am avut un interviu cu un director de la Microsoft, venise tocmai din București și de mult timp așteptasem momentul acela. Îmi pregătisem emisiunea concentrându-mă pe cultura lor organizațională, pe cum îi pregătesc pe tineri, și la un moment dat, îmi spune directorul că își dublează echipa de la Timișoara. Era o informație foarte importantă pentru că afacerea începuse cu puțini oameni. Să poți să dai dintr-un interviu pentru un post local o informație care nu a fost pe niciun post național sau într-un ziar economic e un lucru mare.

M. M: Ce dificultăți întâmpini pe parcursul unui interviu?

M. S: Sunt multe. Începem de la intervievați care răspund prin da sau nu. Oricum te-ai pregăti interviul acela se face cu transpirație. Vorbești tu 25 de min și intervievatul 5 minute ceea ce nu e normal ptr ca nu tu ești în primul plan, ci omul pe care-l aduci în platou. O altă dificultate este legată de intervievați care nu-și stăpânesc bine domeniul. Nu ne propunem să aducem în fața publicului oameni pentru a arăta cât sunt de incompetenți.

Se mai poate întâmpla să vină altcineva în locul celui cu care ai planificat interviul, o persoană care poate se ocupă de altceva. Și atunci depinde cât de mult timp ai la dispoziție pentru a-ți da seama ce anume stăpânește omul respectiv și pe ce teme poți discuta cu el pentru că tema e anunțată deja și nu ai mult timp la dispoziție. În astfel de situații ai de ales: sistezi interviul sau continui.

M. M: Ți s-a întâmplat să renunți la interviu din cauză că a venit o altă persoană decât cea cu care ai stabilit interviul?

M. S: Nu, dar mi s-a întâmplat să scurtez emisiunea și să schimb subiectul. Spre exemplu, a venit o altă persoană, am simțit că informațiile pe care le poate aduce nu sunt atât de multe pe cât m-aș fi așteptat și atunci mai aduceam încă un subiect în discuție pe care-l discutam cu un invitat prin telefon. Spontan, un pic improvizat.

M. M: Nu acopereai mai mult tu timpul decât intervievatul?

M. S: Ba da. Dar nu poți lăsa pe post să vorbească o persoană care transmite informații eronate.

M. M: S-a întâmplat ca anumite informații, date sau cifre furnizate de intervievat să fie greșite și să constați lucrul ăsta abia după difuzarea interviului?

M. S: Asta nu pentru că le spun dinainte când e vorba de cifre să vină documentați. Nu numai jurnalistul trebuie să se documenteze, și invitatul trebuie să se pregătească.

M. M: Cum procedezi când invitatul se abate de la subiect?

M. S: „Haideți să ne întoarcem la tema ediției de astăzi. E foarte interesant ce ne-ați spus dumneavoastră, poate o să discutăm într-o altă emisiune despre ce ne spuneți acum, dar haideți să ne întoarcem la subiectul inițial...”. Simplu și elegant.

Este important să storci cât mai multe lucruri importante care se pot transforma în știri, nu să insiști pe anumite lucruri la care nu vei obține răspuns. Așa nu faci decât să pierzi timp prețios.

M. M: Cum procedezi când invitații folosesc termeni abstracți, expresii ambigue sau neologisme?

M. S: Le spun că trebuie traduse pe înțelesul publicului. Când vine un invitat care vorbește despre un termen pe care eu îl stăpânesc, dar care mi se pare greu de înțeles pentru părinții sau chiar bunicii mei, atunci îi cer să explice în termeni uzuali ce înseamnă. Nu este nicio rușine să adresezi întrebări, mai ales dacă acestea pot clarifica lucruri care sunt necunoscute sau mai greu de înțeles. Nu mi s-a întâmplat ca la o întrebare de acest gen să răspundă cu și mai mulți termeni abstracți.

M. M: Te-ai lovit de refuzul invitatului de a răspunde la o întrebare? Cum ai trecut peste acest refuz?

M. S: Da, depinde și cui ne adresăm. În general, când vine vorba de autoritățile publice e mai ușor să obții informații pentru că aceste persoane se află în slujba statului și sunt nevoite să furnizeze datele care ne interesează. Când vine vorba de mediul privat e un subiect mai sensibil. Multe informații sunt confidențiale. De multe ori mi s-a spus „La întrebarea asta nu pot răspunde!”. Așa înțelegi că este o limită.

M. M: Nu ai încercat să insiști  mai mult asupra întrebării?

M. S: În cazul mediului privat, nu. Orice firmă privată are dreptul să nu ne spună nouă cât cheltuiește cu angajații, ce salarii dă, acestea sunt date confidențiale. În schimb când vine vorba de stat, acolo transparența este mult mai mare pentru că avem și o lege (legea 544/2001 care prevede liberul acces la informațiile de interes public). Însă și lucrurile pe care jurnalistul dorește să insiste trebuie să fie relevante pentru subiectul aflat în discuție. Trebuie să știi ce poți să ceri și ce nu. Este important să storci cât mai multe lucruri importante care se pot transforma în știri, nu să insiști pe anumite lucruri la care nu vei obține răspuns. Așa nu faci decât să pierzi timp prețios.

M. M: Realizezi atât interviuri în direct cât și înregistrate. Vorbim de interviurile înregistrate, te-ai întâlnit cu situația în care un invitat ți-a acceptat invitația de a participa la interviu doar cu condiția să-și dea acordul înainte de a fi difuzat la televizor?

M. S: Da, mi s-a întâmplat. Dar le-am spus că nu se poate, nu ne permitem pentru că e vorba de munca a șase oameni.

M. M: Până la urmă cei care ți-au făcut propunerea au renunțat sau au acceptat să realizeze interviul în condițiile stabilite  la început?

M. S: Au acceptat. Le-am spus că nu se poate și au înțeles.

În momentul în care văd că lecția e pregătită de acasă îi întrerup și încerc să aduc discuția pe subiectul care mă interesează.

M. M: Cum te descurci cu persoanele care vorbesc foarte mult? Cum le temperezi?

M. S: Sunt persoane pe care eu le admir foarte mult și pe care aș putea să le ascult ore în șir fără să le întrerup. Dar, totuși avem un format de respectat. Îl lași pe omul acela să vorbească, dar până la urmă tu ca și jurnalist ești cel care conduce interviul. Interviul nu  e monolog. Sunt oameni obișnuiți să țină discursuri și care vorbesc cu foarte mare pasiune în fața unui public larg. Rolul nostru este să le întrerupem discursul și să-i conducem și înspre alte zone. Eu nu sunt adepta interviurilor în care jurnalistul are o atitudine agresivă, îi las pe invitați să-și termine ideile, dar în momentul în care văd că lecția e pregătită de acasă îi întrerup și încerc să aduc discuția pe subiectul care mă interesează.

M. M: Deci ți s-a întâmplat ca intervievatul să încerce să preia controlul asupra discuției.

M. S: Da, mi s-a întâmplat. Trebuie să fii cu atenție și să întrerupi atunci când simți că discuția deviază de la ideea principală.

M. M: Ce atitudine preferi să adopți față de persoana pe care o ai în față? Una critică, neutră, amabilă, de admirație?

M. S: În general neutră. Uneori mai cad în linia asta admirativă pentru că am stat de vorbă cu oameni pe care îi admir, oameni care au multe reușite. Despre unii citesc de ani de zile, e imposibil ca în momentul în care acceptă să vină în emisiune să fiu indiferentă și să adopt o figură foarte serioasă. Poate sunt puțin subiectivă în emisiunile unde am astfel de invitați, dar nu ai cum să fii altfel. De exemplu îți vin olimpicii internaționali la Matematică, nu ai cum să nu-i admiri, nu ai cum să adopți o atitudine neutră în situația asta. Dacă îi admir, las să se vadă lucrul ăsta.

Tu, ca jurnalist, rămâi arbitrul care trebuie să echilibreze lucrurile.

M. M: Înțeleg că îți adaptezi atitudinea în funcție de subiect.

M. S: Da, sunt subiecte focusate mai mult pe partea de informație unde ești neutru, prezinți informația ca la carte. În cazul unui conflict, prezint cât de neutru pot și o parte, și cealaltă, deci dau dreptul la replică ambelor părți. Dar dacă am ca invitat un doctor care lucrează cu copii bolnavi de cancer, nu pot să mai am aceeași atitudine neutră.

M. M: Ai realizat interviuri având în studio persoane care nu împărtășeau acele păreri, persoane cu păreri contrare?

M. S: Da. De obicei când întâlnesc astfel de cazuri, fiecare invitat vrea să vorbească doar el. Își susține punctul său de vedere și tu, ca jurnalist, rămâi arbitrul care trebuie să echilibreze lucrurile și să dea fiecăruia ocazia de a vorbi. Bineînțeles, dacă oamenii aceia te respectă și te cunosc, acest lucru îți poate aduce un plus. Contează cum îți construiești de-a lungul timpului imaginea, astfel te poți impune chiar și în fața unei persoane cu 30 de ani mai mult ca vârstă, ca activitate, ca experiență.

M. M: Fiecare interviu trebuie să se încadreze într-un anumit timp. Ce faci în timpul care îți rămâne după ce acoperi subiectul?

M. S: Când îmi rămâne timp pun accent pe partea personală a interlocutorului. După ce partea de informații a fost exploatată și dacă simt că emisiunea scade în intensitate, încerc să aflu mai multe lucruri despre invitat.

M. M: Cum dai o tentă de culoare unui interviu monoton?

M. S: Ține foarte mult și de starea de spirit, de dispoziția pe care o ai atunci. Trebuie să te concentrezi foarte bine în situațiile alea și să ții minte tot ce-au zis oamenii respectivi ca să te poți lega atunci când este nevoie de acele detalii.

M. M: Ce sfat i-ai da unui tânăr student la Jurnalism care se vede pus în postura de a realiza primul interviu?

M. S: Să se documenteze foarte bine asupra temei, dar și a interlocutorului. În cazul în care va ajunge să relizeze un interviu spontan, atunci trebuie să aibă o cultură generală vastă. Trebuie să citească mult și să fie la curent cu tot ce se întâmplă în jurul lui.

Mi s-a întâmplat acum câțiva ani, când eram într-o tabără studențească la mare, să-l întâlnesc pe Președintele Traian Băsescu. Erau acolo toate televiziunile centrale cu corespondenți, însă eu am spus că sunt de la o televiziune studențească și vreau să realizez un interviu cu el. A acceptat fără să stea pe gânduri. Am fost nevoită să fac interviul atunci, pe loc, fără nici un fel de pregătire și documentare.

Dacă studentul are o cultură generală de bază se poate descurca și în cazul interviului spontan, când nu ai timp să pregătești nimic. Și dacă se descurcă cu realizarea unui interviu spontan, atunci se descurcă în orice situație.

M. M: O ultimă întrebare. În cazul în care un tânărul intervievator se lovește de diferite dificultăți cum să procedeze? Mă refer la refuzul unei persoane de a accepta să ofere un interviu sau la refuzul de a răspunde la o întrebare.

M. S: Dacă i se refuză interviul trebuie să insiste. Trebuie să-i explice persoanei cu care dorește să facă interviul cine este, care este scopul interviului, să încerce să-l convingă că e important ce are de spus. Până la urmă invitatul îți acordă timpul lui și îți oferă niște infomații care pentru tine pot fi prețioase, de aceea uneori trebuie să-l convingi că va primi și el ceva în schimb: de exemplu informația pe care el vrea să o transmită va ajunge la public nealterată. Dacă nu vrea totuși să acorde interviul, e bine să mai încerce altă dată. De cealaltă parte, în cazul în care intervievatul refuză să răspundă la întrebări, e bine ca intervievatorul să meargă cu interviul într-o altă zonă care îi place invitatului și apoi să reformuleze întrebarea. Odată ajunși în alt context poate răspunde.