Interviu cu Alina Gheorghe, omul din spatele "Literelor Stacojii"

      „Nu există margini sau îngrădiri. Noi suntem cei care ne punem piedici, în rest totul are rezolvare”, spune Alina Gheorghe, o tânără bloggeriță în vârstă de 26 de ani, pe care viața a supus-o la nenumărate încercări încă din copilărie. Printre operații și recuperări a reușit să termine facultatea de Psihologie și se gândește să își dea examenul de titularizare în Psihopedagogie specială pentru a ajuta copiii cu handicap.  Handicapul ei locomotor a țintuit-o la pat zile la rând. Un an și jumătate nu a putut să facă niciun pas. Se simțea neîmplinită pentru că nu era în stare să își ia viața în mâini și să meargă la muncă. Din punct de vedere fizic îi era imposibil. Acum un an si două luni  a început să scrie, și-a creat propriul blog – Litere Stacojii și așa a descoperit lumea blogging-ului. Cu timpul, Alina din spatele Literelor Stacojii a început să înflorească. A câștigat un nume, experiență, s-a implicat în diverse campanii și a câștigat premii și produse pe care din banii ei nu le-ar fi putut cumpăra.

Magda Mihalache: Alina, ești blogger, ai 26 de ani și locuiești în Buzău. Descrie-te, te rog, în câteva cuvinte.

Alina Gheorghe: Sunt blogger de un an și două luni. Sunt cel mai pozitiv om, sunt îndrăzneață, serioasă, foarte vorbăreață, sinceră, mă implic foarte mult în ceea ce îmi place să fac. Uneori sinceritatea asta a mea îmi dă bătăi de cap pentru că oamenii sunt predispuși să creadă mai mult minciunile, iar adevărul de mult ori îi deranjează.

M. M: Ai absolvit Facultatea de Psihologie la Universitatea din București. De ce ai ales această specializare? 

A. G: Am ales această specializare în primul rând din dragoste pentru oameni. Trebuie să recunosc că întotdeauna mi-am dorit să citesc mințile oamenilor, să interpretez limbajul trupului, să îi ajut, să empatizez cu ei. Dar și pentru că doream să rezolv cu mine acele mici metehne pe care toți le avem. Am și eu defectele mele, de unele am scăpat, altele încă stăruie în mine. Facultatea m-a schimbat și m-a ajutat foarte mult.

M. M: Ești o persoană cu handicap locomotor. Din copilărie și până în prezent ai suferit nouă operații. De trei ani ești într-un proces continuu de vindecare. Cum ai reușit să termini această facultate printre atâtea internări, operații și recuperări? 

A. G: Primul an l-am facut la zi, apoi din anul doi când s-a declanșat calvarul, cum îi spun eu, a trebuit să mă transfer la ID (învățământ la distanță). Nu am vrut să renunț. Știam că dacă renunțam era foarte probabil să nu mai reiau vreodată facultatea. Așa că am strâns din dinți și m-am ambiționat. Îmi place să cred că nu există margini sau îngrădiri. Noi suntem cei care ne punem piedici, în rest totul are rezolvare. Printre operații și recuperări, învățam și îmi dădeam examenele. Mama m-a ajutat extraordinar de mult, mai ales în perioada în care am fost în scaun cu rotile și trebuia să îmi dau examenele. Un an și jumatate nu am putut sa fac niciun pas. Dar a trecut, acum sunt bine.

 M. M: Te-ai simțit vreodată ignorată de cei din jur sau jignită tocmai pentru că ai aceste probleme de sănătate? 

A. G: Nu, niciodată. Am fost la școli obișnuite, cu copii sănătoși. Nu am fost jignită sau ignorată din cauza handicapului meu. Mergeam, dar cu defect. La început copiii priveau ușor insistent, apoi se obișnuiau cu mine. Întotdeauna am fost foarte sociabilă, veselă, glumeață și deschisă. Nu am fost ținta ironiilor niciodată.

M. M: Am înțeles că pe viitor dorești să-ți dai examenul de titularizare în Psihopedagogie specială.   Vrei  să ajuți oamenii cu handicap? 

A. G: Da, îmi doresc foarte mult să îmi dau titularizarea în Psihopedagogie specială și să lucrez cu copii cu handicap fizic. Știu ce simt, știu prin ce trec acești copii cu probleme. Știu ce înseamnă să fii copil și să te simți altfel, să nu te poți juca anumite jocuri ale copilăriei. Copiii cu handicap au nevoie de susținere, au nevoie să creadă în ceva, să fie învățați să se iubească, să lupte, să-și dorească să-și depășească condiția. Poți fi realizat chiar dacă ai un handicap.

M. M: Problemele de sănătate nu ți-au permis să te bucuri din plin de copilărie. Ce sporturi ți-ar fi plăcut să practici?

A. G: Cel mai mare regret al meu este că nu am putut să joc fotbal și să merg cu bicicleta.

M. M: Să trecem la lucruri mai vesele, la lucruri care ți-au readus zâmbetul și speranța. Când ți-ai descoperit pasiunea pentru blogging? 

A. G: Pasiunea pentru blogging mi-am descoperit-o în acea perioadă în care nu puteam să merg. Nu aveam ce să fac decât să învăț, să citesc, să mă uit la televizor. Aveam prea mult timp liber și așa a luat naștere  blogul Litere Stacojii. Doream să fac ceva, să mă fac auzită, să ies din carapacea mea, să arăt lumii ce pot, să arăt că exist, să las o dâră în urma mea. Eram în pragul depresiei, nu credeam că voi mai merge vreodată și aveam nevoie să îmi ocup mintea cu ceva. Îmi plăcea să scriu, întotdeauna am fost talentată. Și încet, încet blogul meu a crescut, a început să fie vizitat, apoi am fost îndemnată să scriu advertoriale. Doamne, cum scriam advertorialele... Fade, fără culoare. Apoi cu timpul am început să învăț ce înseamnă un articol de calitate. Trebuie să recunosc că îmi place, îmi place mult să scriu. În fiecare articol las o parte din mine și din experiența mea.

M. M: La ce te-ai gândit când ai ales acest joc de cuvinte: „Litere Stacojii”? 

A. G: Când am ales numele blogului, m-am gândit în primul rând la un nume românesc. Nu îmi plac englezismele. Sunt româncă și vreau să se vadă acest lucru. În multele romane pe care le-am citit tot apărea cuvântul "stacojiu" și m-am îndrăgostit de el. Îmi place roșu, iar stacojiu sună mult mai bine decât roșu. Doream ceva românesc, sofisticat, cu rezonanță, și pentru că încă nu eram foarte hotărâtă de nișa blogului meu și de ceea ce voi scrie, am ales Litere Stacojii. Mă gândeam la povești, cuvinte și sensuri stacojii. De multe ori am spus că inspirația are culoarea roșie. Frecvent asociez lucruri, obiecte, amintiri, evenimente, filme, melodii cu diverse culori.

M. M: Ești înscrisă în câteva campionate naționale de blogging: Blogal Initiative, BlogAwards, BlogWars, de curând ai finalizat și competiția Super Blog, pe un loc fruntaș. În afară de competiție, ce vezi  la toate aceste campionate la care participi? 

A. G: BlogAwards a fost prima platformă pe care am început să scriu, de aceea îmi este foarte drag. BlogAwards mi-a recunoscut talentul și mi l-a răsplătit. Am câștigat multe campanii. La început, în primele luni, mi-a fost greu pentru că nu știam multe lucruri, dar cu răbdare și perseverență am început să câștig concursuri. Eram dezamagită când vedeam că dau greș, dar recunoșteam și eu când articolele mele erau slabe. Pe Blogal Initiative am fost fruntașă în două campanii. BlogWars a fost o mare provocare pentru mine deoarece temele concursului erau din domeniul IT, iar eu cu tehnologia nu stau foarte bine. Îmi place competiția, îmi place să fiu sub presiune, mă motivează recunoașterea pe care o aduc aceste competiții și nu neapărat premiile. Sunt niște sentimente pe care înainte nu le-am mai încercat. E fascinant să vezi că faci ceva cum trebuie și esti premiat pentru asta.

M. M: Care a fost cel mai frumos premiu pe care l-ai câștigat de când participi la aceste campionate?  Mă refer la acel premiu care a avut pentru tine o însemnătate aparte, nu mă refer neapărat la valoarea lui materială.

A. G: Premiile au fost multe, unele chiar nesperate. Cel mai mult îmi doream un laptop și cum premiile la BlogWars se dau în vouchere convertibile în produse ASUS, am reușit să câștig câteva solde bune acolo și visul meu a devenit realitate. Așa am reușit să îmi împlinesc marea dorință de a avea un laptop obținut pe propriile puteri. Când m-am implicat în campanii, aceasta a fost marea mea motivare: să câștig suficient cât pentru un laptop. În trei luni mi-am materializat mult râvnitul vis. Cred că în două săptămâni, laptopul va ajunge la mine acasă. Poate pentru mulți, un laptop nu înseamnă cine știe ce, dar pentru mine este mai mult decât un gadget, va fi unealta creației mele și de fiecare dată când îl voi privi mă voi ambiționa și voi munci mai mult.

M. M: Pe viitor te vezi lucrând tot în lumea bloggingului sau te vei îndrepta către alt domeniu?

A. G: Bloggingul este o parte din mine. Niciodată nu voi renunța la el sau la blogul meu, Litere Stacojii. Îmi doresc ca prin intermediul advertorialelor mele să mă observe cineva și să ajung să lucrez în publicitate sau pentru o revistă online.

M. M: Ce le recomanzi autorilor de blog fără experiență, care sunt la început de drum?

A. G: Bloggingul este foarte frumos și ofertant. Îti deschide uși, te împlinește și te face mai bogat spiritual, mai înțelept. Dar pentru a fi un blogger de calitate trebuie să ai în spate un bagaj de cunoștințe. Oricine poate fi blogger, dar puțini pot scrie cu adevărat, cu esență și pasiune. Așa că citiți și scrieți, aveți răbdare și fiți perseverenți! Critici vor exista tot timpul, trebuie să înțelegeți că ceea ce scrieți nu poate fi pe placul tuturor, vor exista mereu cârcotași care vor dori să vă descurajeze, însă aceste lucruri ar trebui să vă ambiționeze și mai mult. Fiți suficient de inteligenți încât să acceptați criticile constructive care vă pot îmbunătăți stilul. Lăsați mintea să vă dicteze exact ce gândiți iar degetele să materializeze ceea ce sunteți. Scrieți cu pasiune, simțiți și trăiți, doar așa veți descoperi drumul fascinant al bloggingului!