Abia acum conștientizez că oricât de mult îi ajuți pe cei din jurul tău, oricât de mult te-ai strădui să le fie lor bine, să le faci pe plac, la un moment dat efortul nu îți va fi recunoscut, vor spune că nu ai făcut nimic pentru ei sau vor considera că nu ai făcut suficient ca lor să le fie bine. Ce vei simți? Tristețe. Durere. Un gol imens în suflet.
Pe de altă parte am conștientizat că recunoștința și răsplata vin din alte locuri, sub o altă formă și dimensiune. Învăluite într-o aură de mister. Există și o vorbă, bine dai, bine găsești. Când faci un bine nu trebuie să te gândești la binele care ți se va întoarce înapoi, instinctul trebuie să vină din suflet.
Știi ce ar fi ideal? Să învățăm să fim recunoscători, să nu uităm binele făcut, să-l întoarcem de fiecare dată când putem, să privim în jur cu mai multă încredere, cu mai mult interes.
Au fost multe situații când mi s-a făcut mult bine. Am fost înconjurată de oameni care au oferit fără să-mi ceară nimic în schimb, oameni care m-au impresionat prin lucruri simple, oameni care m-au ajutat să-mi pun pe picioare temelia pe care am început să o clădesc încet, dar sigur, cu efort și cu ambiție de fier.
Sunt momente când viața te pune la pământ. Te târăști prin praf încercând să găsești o soluție. Tot ea îți scoate în cale persoane care te pot ajuta, de la care poți primi sfaturi și susținere. Tot ea îți presară covoare de flori. Tot ea îți oferă privilegiul să te bucuri de natură, de cer, de fiecare răsărit și apus.
Sunt momente când cad pe gânduri și mă uit în urmă. Inima mi se umple de bucurie doar la gândul că traseul meu a fost unul frumos, am progresat și am ajuns unde îmi doream. Mi-au fost scoși în cale oameni superbi, oameni care mi-au dat o mână de ajutor când aveam nevoie, oameni care m-au ajutat să simt ce nu simțeam, să văd tot ce nu vedeam. Am intrat în contact și cu persoane care m-au rănit, dar le-am iertat și am tratat totul cu indiferență. Da, am iertat. În sfârșit pot spune că i-am iertat pe toți cei care mi-au greșit. Și acum, mai mult ca niciodată, îmi simt sufletul ușor.
Astăzi mă gândesc la prietenii pe care viața mi i-a luat mult prea subit. Mă gândesc la oamenii pe care anturajul i-a înstrăinat și i-a schimbat. Mă gândesc la oamenii care mi-au întors spatele și care apoi mi-au simțit lipsa. Mă gândesc la voi, toți cei care faceți parte din viața mea.
Azi mă gândesc...!
Si in mintea mea vin tornade de-amintiri care mă fac să zâmbesc și îmi dau seama cât de frumoasă este tineretea și că nu aș schimba multe lucruri din trecut. Nu pentru că au fost frumoase, ori mai puțin frumoase, nu pentru că fac parte din mine, ori pentru că fără ele aș fi cu totul altfel, ci pentru că în astă trecere prin viață, acesta a fost cursul firesc... ori l-am trecut prin minte de atâtea ori, încât îmi pare firesc?...Pentru ca nu cred ca ne vom vedea si vom putea vorbi curand, eu iti doresc sa-ti pastrezi linistea in suflet si in cuget si sa gasim intelepciunea de a ne ghida viata dupa ceea ce propovaduia Divinitatea prin ultimele cuvinte rostite de Goethe: " Licht, Mehr Licht! "
RăspundețiȘtergereAdina, chiar ești un om norocos dacă spui că nu ai schimba nimic. Ar fi ideal să ne acceptăm viața așa cum este, cu bune și cu rele, fără să ne plângem de milă. În fond, trăim prea puțin. Ar trebui să prețuim mai mult fiecare clipă pe care o petrecem pe pământ, ar trebui să fim puțin mai înțelegători, mai răbdători, mai iertători. De un singur lucru îmi este teamă: că nu îmi va ajunge timpul pentru a realiza tot ce mi-am propus, să fac toate călătoriile alea pe care mi le-am bifat pe harta lumii, să cunosc oameni - oameni de la care pot învăța, în fond fiecare experiență pe care o trăiești e unică în felul ei. Același lucru ți-l doresc și eu, Adina, să-ți găsești liniștea, liniștea după care toți tânjim cu atâta nesaț. Am ajuns la concluzia că e cel mai important lucru de pe pământ. Ea, liniștea sufletească, te schimbă!
Ștergere