Treceți la conținutul principal

Gânduri pentru pesimiști!

 
      Dragă pesimistule,


     De multe ori te întrebi de ce tu ești cel care suferă mereu. Te întrebi de ce tocmai în capul tău se sparg toate fără să-ți treacă prin filtrul gândirii că sunt mulți în postura ta. Îți pierzi și ultima picătură de speranță și încet, încet, te prăbușești în nepăsare și ignoranță. Refuzi să lupți și te predai destinului mult prea ușor. Pleci capul atunci când ar trebui să faci contrariul, taci chiar și atunci când știi că spui adevărul, te simți nefericit, ești trist și totuși nu faci nimic pentru a schimba acest lucru. Începi să te obișnuiești cu acceptarea unui drum pe care tu singur ți-l clădești fără să-ți dai seama. De ce nu poți să treci peste un hop și să încetezi să-ți plângi mereu de milă? Nu te gândești la satisfacția unora și la umbra de tristețe pe care o lași pe chipurile celor care țin la tine? Nu crezi că ești cam egoist? Nu crezi că principala ta grijă ar trebui să fie liniștea sufletească și împăcarea cu propria persoană? Chiar și atunci când totul se prăbușește în jurul tău, când nimeni nu-ți mai dă vreo șansă, când toți te ignoră și nu-ți mai vorbesc, când ghinioanele se țin scai de tine, nu-ți pierde credința și speranța! În loc să îți plângi de milă, depășește momentele care te-au adus la clacare, acceptă viața cu bune și cu rele, gândește-te de două ori înainte să faci ceva și ține cont de repercusiunile pe care le poți atrage. Când simți că un drum ți s-a închis, nu te panica, o ușă întotdeauna îți va sta deschisă, pentru fiecare este pregătit ceva mai bun. Așa trebuie să gândim mereu, toate se întâmplă cu un scop. Oamenii dragi din viața noastră ne sunt luați subit tocmai pentru că Cineva are nevoie de ei. E ca și cum ai merge într-o grădină plină cu flori și ai avea de ales între cele mai frumoase și cele  mai puțin estetice flori. Pe care le-ai alege? Pe cele mai frumoase, așa-i? De multe ori ratăm anumite șanse tocmai pentru ca dezamăgirea să nu fie prea mare la final. Ne sunt închise porți  și ne sunt scoase în cale toate aceste situații și fel de fel de capcane pentru a fi testați. Oare dacă tristețea nu ar exista am mai aprecia cu atâta sete bucuria și liniștea? Am ști cum să reacționăm în anumite situații limită dacă nu am fi fost obișnuiți cu greul? Am mai prețui lumina zilei, lumina Soarelui și albastrul fermecător al cerului dacă am ști ce ne rezervă secundele următoare? Este un  simplu test la care ar trebui să răspundem cu toții!
       Omule, ești un luptător, nu te scufunda în mlaștină,  trăiește-ți viața după propriile legi, fără regrete și luptă întotdeauna pentru idealurile tale, pentru ceea ce îți dorești pentru că poți. Pentru tine nimic nu e greu, ai nevoie de voință și de câțiva mililitri de optimism pe care să-i injectezi fix în venele care duc la inimă!


Comentarii

  1. Să fii optimist e bine. De ce să faci din ţântar armăsar, de ce să fii trist, de ce să vezi paharul gol, şi să nu vezi picătura de apă de pe fundul lui. Doar e acolo, de ce ai ignora-o ? Să fii optimist dă întotdeauna bine, nu numai la cum te vad cei din jur, ci şi la încrederea în sine. Să fii optimist este, după părerea multor persoane, rezolvarea unei jumătăţi de problemă. S-a demonstrat că un moral ridicat, încredere în sine, ceva siguranţă, şi să nu uităm de noroc – pe care şi-l face omul -, rezolvă problemele rapid. Da, am spus rapid !
    Rapid nu înseamna şi optim, nu înseamnă în profunzime, nu înseamnă că ai acoperit toate găurile.
    Să fii pesimist se spune că e rau, pentru că cei pesimisti gândesc atât de mult, forează în atâtea direcţii, încât ceilalţi sunt uimiţi de celelalte aspecte descoperite. Să fii pesimist înseamnă să analizezi. De ce să nu vezi paharul gol, când ai băut deja ceva-ceva din el – nu mai e plin, nu mai e ca la început ! Dacă n-ar mai fi pesimism, n-ar mai rafinament, n-ar mai fi profunzime, şi n-ar mai fi nici sensibilitate.

    PS: Cauta pe net interviul cu Petre Tutea, in care vorbea despre optimisti si despre pesimisti. Mie mi-a placut mult ce a spus.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu cred că oamenii și-au pierdut zâmbetul, nu mai știu cum e să zâmbească și să se bucure de lucrurile simple, nu conștientizează că de fapt ele ne fac viața mai frumoasă. Uneori își impun niște standarde pe care niciodată nu le pot atinge, se amăgesc și de cele mai multe ori clachează, se dau bătuți. Articolul a fost scris pentru partea pesimistă din mine dar și pentru cei care se regăsesc în el.
      P.S (Bineînțeles că fiecare dintre noi mai are momente când se simte la capătul drumului, ideea e să știi cum să treci peste! Uneori îl mai poți evita, deși câteodată e imposibil.)

      Ștergere
  2. Cred că toţi trecem de-a lungul vieţii prin dezamăgiri, dar ceea ce contează cel mai mult este să treci prin ele cu zâmbetul pe buze şi dacă se repedă încă o dată să spui "mai vreau" ! Exact cum ai scris şi tu la sfârşit.

    Încă ceva...dacă n-ai fi peşimişti(în unele momente- nu mereu), cum am mai şti ce-i optimismul?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragă Marina, fiecare trece prin dezamăgiri, de acord. Singurul lucru pe care-l văd că reiese din articol, e acela că majoritatea se transformă în niște delăsători și refuză să mai lupte! Continuarea ai formulat-o tu. Important este să avem întotdeauna capul sus și să conștientizăm că nu totul este doar lapte și miere.
      Fiecare dintre noi are momente când intră în starea asta, important este modul în care o depășim. Șunt mulți care nu știu cum să depășească astfel de momente, se închid în ei și își reproșează că toate se sparg în capul lor. Lucrurile astea fac parte din existența noastră: răul și binele, optimismul și pesimismul, se completează reciproc. Dacă nu ar exista pentru fiecare lucru ceva opus, antagonic, nu am face față provocărilor și testelor la care viața ne supune!

      Ștergere
  3. Pesimismul e o caracteristică a oamenilor inteligenți, care realizează precoce trăsăturile de caracter ale oamenilor, adevărul trist și dezolant al lumii în care trăiesc, nedreptatea existentă pretutindeni. Nu-și găsesc niciodată o persoană care să simtă la fel, cu aceleași capacități intelectuale, cu trăiri și simțiri similare, căreia să-i poată spune ce au pe suflet, fără teama de blam, ironie și batjocură.
    De aceea se însingurează, iar lipsa comunicării îi prăbușește în tristețe, melancolie, depresie, consum de alcool și nu de puține ori sfârșesc prin suicid, nemaigăsind niciun sens al existenței...
    De unde să mai aibă optimism?...

    RăspundețiȘtergere
  4. Cine nu are habar ce zbucium interior simț acești oameni, n-are dreptul să-i judece pentru tristețea și pesimismul lor.
    Mulți dintre ei își ascund interiorul sufletului în spatele unei aparente normalități de om oarecare, fără probleme sufletești, iar asta le transformă viața într-un calvar și mai mare ...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu