Dor de copilărie!

        

Mi s-a făcut dor de copilărie. Mi-e dor de acea perioadă în care eram răsfățată cu cele mai gustoase prăjituri și mâncăruri făcute de cea mai bună gospodină din lume - de mama. Mi s-a făcut dor de inocența cu care priveam lumea, oamenii, pentru că atunci vedeam doar partea bună a lucrurilor. Nu știam ce înseamnă să fii responsabil, nu mă interesau problemele cu care se confruntau persoanele din jurul meu. Treceam rapid de la o stare la alta, de multe ori lacrimile mi se transformau în râuri de zâmbete. Eram fericită și mulțumită pentru că eram înconjurată de lucruri simple, care îmi aduceau multă bucurie. Întotdeauna voi păstra acea fragilitate sufletească în mine. E singurul jurnal al amintirilor plăcute sau mai puțin plăcute care mi-a rămas. E universul trăirilor mele! 

De multe ori mi-am adresat întrebarea: "Când încetăm să mai fim copii?". O dată cu primii fiori ai iubirii? După prima dezamăgire?  În ce zi am descoperit că lacrimile de pe obraji nu se mai usucă, dispar și cad cu greutate-n suflet?  Poate că ne schimbăm fizic, spiritual, ne schimbăm mentalitatea, devenim mai responsabili, mai maturi, dar întotdeauna vom păstra o fărâmă din "ceea ce a fost".  În ceea ce mă privește, cred că mereu voi rămâne un om matur cu un suflet de copil. 

    

 Mi s-a făcut dor să fiu din nou copilul cu sufletul ușor ca puful de păpădie!