Cea mai relaxantă activitate pentru mine dintotdeauna a fost mersul la cumpărături. Îmi place să merg personal în supermarketuri să îmi aleg cu mâna mea fructe proaspete, legume, alimente şi produse de uz casnic. Recunosc, de cele mai multe ori urmăresc cu interes pliantele primite acasă pentru a vedea ofertele pe care le pregătesc magazinele şi cu lista pregătită pornesc la drum.
Mi s-a întâmplat de multe ori să plec la cumpărături cu toate lucrurile de care aveam nevoie în gând, însă pe la jumătatea drumului uitam trei sferturi din ele, iar când ajungeam în magazin nu mai ştiam ce îmi trebuie. În concluzie, de fiecare dată mă întorceam acasă cu toate minunile, mai puţin cu ce aveam de fapt nevoie. Aşa că după ce faci o greşeală o dată, a doua oară îţi este învăţătură de minte.
ATUNCI - în vremea copilăriei mele
- Ana, unde eşti? Te rog să mergi până la magazin să cumperi ouă, ciocolată de casă, lapte şi biscuiţi pentru prăjitură.
- Sigur, mama. Imediat merg!
- Să nu întârzii şi să ai grijă să nu pierzi banii! Ai înţeles?
Cam aşa începea fiecare dimineaţă de sâmbătă din copilăria mea. În timpul săptămânii mergeam la şcoală, iar după ce ajungeam acasă mă ocupam de teme, de studiu în general, iar toate cumpărăturile cădeau în seama mamei. Deci sfârşitul de săptămână, pe lângă faptul că însemna pregătirea unei prăjituri, acesta venea la pachet cu sarcina mea de a merge la cumpărături. Cumva mama voia să mă responsabilizeze, iar mie îmi plăcea la nebunie să merg pentru că îmi exersam matematica cu vânzătoarea, care fie vorba între noi, nu se descurca fără calculator.
La magazinul din capătul străzii, fiind singurul din zona noastră, era de cele mai multe ori coadă. Dacă se întâmpla să fie în faţa ta trei-patru persoane, te puteai considera un norocos. Însă în ziua aceea de sâmbătă despre care voi aminti în cele ce urmează am avut noroc să fie o singură persoană în faţa mea. Deci mă puteam considera super norocoasă.
- Bună ziua! M-a trimis mama la cumpărături. Uitaţi aici bileţelul cu ce îi trebuie.
- Bună, Ana. Hai să vedem ce îi mai trebuie mamei azi pentru prăjitură.
După ce a căutat minute bune produsele, pentru că unele erau atât de dezordonat puse încât cu greu le găsea, într-un final o văd venind cu toate alimentele în braţe. Le pune pe tejghea şi începe să bată pe calculator.
- Bun, deci avem: 10 ouă: 5 lei + ciocolată de casă: 4 lei + 1 cutie de lapte: 2, 5 lei + biscuiţi: 2 lei...
Şi nu apucă să apese pe "=", că se aude cum intră cineva în grabă în magazin.
- Doamna, doamna... am lăsat copilul afară singur, daţi-mi şi mie repede, vă rog, o pâine şi nişte bomboane.
Bineînţeles că vânzătoarea sare să îl ajute pe client, iar după cinci minute, iată că revine la mine.
- Scuză-mă, Ana... Clienţii ăştia, fiecare cu problemele lor. Trebuie să fim înţelegători dacă se poate...
- Nicio problemă, uitaţi banii. 13,5 lei!
- Ana, ştiu că mă dai pe spate la matematică, dar stai puţin să mai calculez o dată. Să nu ies pe minus la inventar.
Şi bineînţeles că a trebuit să aştept să bată la calculator din nou toate sumele până când o aud exclamând victorioasă:
- 13, 5 lei!
Cam asta îmi aduc aminte de cumpărăturile făcute în perioada copilăriei. Stat la cozi interminabile pentru că vânzătoarea era doar una şi trebuia să servească pe toată lumea, produse amestecate între ele nefiind împărţite pe categorii, preţuri trecute pe etichetă cu carioca şi veşnicul calcul folosind calculatorul. Să nu mai spun că dacă aveai mai multe produse, de teamă că poate nu a adăugat vreun produs, mai calcula o dată. Si dacă primele două sume nu îi ieşeau identice, calcula şi a treia oara să vadă daca suma se potriveşte cu una din primele două.
Ar mai fi de adăugat şi momentele când vedeai un sortiment nou de dulce şi întrebai cât costă, nefiind afişat preţul. Trebuie să o întreb pe şefa, s-a pierdut preţul, auzeai de cele mai multe ori şi te lăsai păgubaş. Şi să nu uit de faimosul cântar cu balanţă şi veşnica nemulţumire "m-a înşelat la cântar".
ACUM - douăzeci de ani mai târziu
Şi cum să nu mă consider o norocoasă când lista de cumpărături o scriu şi o salvez în "notes" pe telefon? Ajung la supermarket, unde ştiu că tehnologia SmartCash RMS este implementată şi pătrund în interior. Am de ales între un cărucior de dimensiuni mari sau un coş mai mic cu roţi pe care îl trag după mine. Aleg să iau un cărucior în care introduc o fisă pentru a-l desprinde din lanţul de cărucioare. Îmi deschid telefonul şi încep să văd ce îmi trebuie. Etichete sunt sub fiecare produs aşa că "la revedere, incertitudine!". Văd exact cât costă fiecare lucru în parte şi aşa îmi dau seama dacă se încadrează în bugetul meu. Ba mai mult, tot pe etichetă sunt atenţionată dacă produsul este redus sau nu.
Trec la următoarele produse pe care vreau să le cumpăr şi mă opresc la sectorul de fructe şi legume. Sunt în largul meu pentru că mi le pot alege singură pe cele mai frumoase şi mari. Le pun în pungă şi adio cântar cu balanţă... a fost înlocuit cu un cântar electronic care scoate chitanţă, pe care ulterior o voi lipi pe pungă. Ajung la standul de peşte şi rog vânzătoarea să mă servească. Îmi aleg sortimentul de peşte, îl pune în pungă, îl cântăreşte şi îmi lipeşte eticheta unde pot vedea preţul şi data ambalării.
Îmi continui cumpărăturile printre raioane şi atenţia îmi este atrasă de un parfum pe care mi-l doresc de foarte mult timp. Este rătăcit, aşa că nu văd vreun preţ. Ei bine, nu-mi fac nicio grijă. În supermarketul pe care îl frecventez se găsesc nişte aparate unde scanezi codul de bare al produsului şi îţi apare preţul produsului pe display. O adevărată invenţie, ce să mai... nu trebuie să mai stai să te uiţi după un angajat să îi ceri ajutorul în elucidarea misterului.
Cumpărăturile sunt gata şi mă îndrept spre casă. Din capăt văd luminile cu verde ale caselor. Nu este aşa de aglomerat, dar totuşi am doar zece produse în coş. Asta înseamnă că pot să aleg să le plătesc la o casă de tip Self Pay dotată cu un software pentru supermarket performant. Astfel, îmi scanez pe rând toate codurile de bare ale tuturor produselor, iar la urmă pot vedea pe ecran suma finală pe care o am de plată. Nu prea umblu cu bani cash după mine, aşa că îmi scot cardul, îl apropii de POS şi în secunda doi bonul este scos.
Apoi îmi iau şacosa cu cumpărături fericită că nu a trebuit să stau mult şi îmi scanez codul bonului în timp ce uşile de acces ale supermarketului mi se deschid să ies afara. De când cu pandemia, aceasta este metoda mea preferată de achitare a cumpărăturilor: nu mai pune nimeni mâna pe produsele mele, nu mi le mai zboară pe bandă şi mi le pot scana în ritmul meu în timp ce mi le aşez frumos în plasă.
Şi în timp ce ies afară din supermarket îmi dau seama că nu mai am lapte de cocos, aşa că intru până la magazinul de naturiste. Îi cer vânzătoarei două cutii cu lapte, dar îmi răspunde că persoana care tocmai a ieşit a luat ultimele cutii. Mă întorc resemnată să plec, dar mă opreşte politcos: Staţi să verific în softul de reţea dacă mai este pe stoc în alte magazine. Astăzi se pare că este ziua mea norocoasă pentru că mai sunt două cutii la un magazin din apropierea casei mele pe care tocmai mi le-a rezervat.
Cum să nu fie SmartCash RMS tehnologia prezentului şi a viitorului când ne ajută să salvăm atâta timp preţios pe care îl putem petrece în familie, cu cei dragi sau făcând activităţile care ne plac?
*Sursă foto: smartcash.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu