De când mă ştiu, am locuit la casă. Copilăria şi adolescenţa mi le-am petrecut într-un oraş din Moldova unde am avut absolut tot ce mi-am dorit: aer curat, o casă mare, o grădină generoasă unde ai mei cultivau în fiecare an legume, o porţiune de grădină cu pomi fructiferi, iar în spatele casei un iaz mare plin cu peşti unde mergeam de multe ori să pescuim.
Anii au trecut şi am decis să vin la Timişoara, la facultate. Ghici unde am nimerit? Bineînţeles, că la apartament... la etajul patru - ca bonus. Mă simţeam ca un leu într-o cuşcă şi tânjeam după un spaţiu mai mare. Să nu mai spun de câte ori am rămas fără apă caldă când vecinii îşi reparau ţevăria, de câte ori m-am trezit la ora 8 dimineaţa în zgomotul asurzitor al bormaşinii sau de câte ori în weekend nu puteam să pun capul pe pernă din cauza vecinilor de la etajul trei la care urla muzica în boxe ca la balamuc.
"Gata! Până aici mi-a fost cu statul la bloc!", mi-am spus într-o zi când în timp ce coboram scările, câinele unora din bloc, fără zgardă şi lăsat liber a sărit pe mine mai să-mi sfâşie pantalonii.
- Ha, ha, ha! Are chef de joacă drăguţul de el, o aud pe vecina mea amuzându-se.
- Drăguţul de el? Doamnă, rottweilerul dumneavoastră are aproape aceeaşi greutate ca şi mine. Ce vi se pare aşa distractiv? Un câine de talia lui reprezintă un pericol pentru noi toţi din bloc şi trebuie plimbat în lesă. Să nu mai spun că ar trebui să aibă şi o botniţă.
În cele din urmă, am plecat lăsând-o bombănind pentru că avea replică pentru orice i-aş fi spus şi nu conştientiza la ce pericol mă expusese inconştienţa ei.
Când visurile prind viaţă cu paşi mici, dar siguri...
După facultate reuşisem să mă angajez într-o multinaţională, iar timp de trei ani am strâns ban pe ban pentru a-mi ridica o casă. În tot acest timp am renunţat la concedii, la micile mele mofturi vestimentare, la ieşirile pe la terase şi restaurante, iar părinţii m-au mai ajutat şi ei cu o sumă generoasă. Astfel, ajunsesem să am suficienţi bani cât să îmi ridic o casă.
Adormeam şi mă trezeam de fiecare dată în gând cu imaginea casei pe care mi-o doream. Voiam o casă micuţă în stil mediteranean, cu acoperiş drept, bine termoizolată ca să trec cu bine peste iernile geroase, cu încălzire în pardoseală pentru că urăsc caloriferele şi ferestre mari peste tot să fie multă lumină. Îmi doream să aibă două etaje: la parter voiam un living spaţios, un dressing, o bucătărie mare cu toate electrocasnicele încorporate în mobilă şi o baie de serviciu. Iar la etaj îmi plănuisem să fac două camere şi o baie spaţioasă. În faţa casei aveam de gând să îmi aranjez o grădină unde să pot pune piatră ornamentală şi fel de fel de tipuri de arbuşti. Iar în spatele casei, ca tot omul, neapărat îmi doream o teresă din lemn şi o zonă dedicată exclusiv grătarelor.
Un an mai târziu aveam terenul, planul casei, arhitectul, toate documentele şi autorizaţiile la zi şi o echipă de meseriaşi. Următorul nivel la care trebuia să trec era cumpărarea materialelor de construcţii şi implicit ridicarea casei. Şi aici au intervenit problemele. M-am gândit că o să reuşesc să mă descurc singură citind prin reviste de specialitate, căutând pe google şi chiar făcând mai multe vizite la câteva depozite de materiale de construcţii. Însă socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg şi la un moment dat am simţit că am nevoie de ajutor, aşa că nişte prieteni de ai mei s-au oferit să îmi recomande un şef de şantier - pe nea Gicu. "Băiat sufletist şi bun la toate", îmi ziceau ai mei prieteni de fiecare dată când vorbeau de el.
La prima mea întâlnire cu nea Gicu mi s-a părut un om de treabă şi s-a oferit amabil să pregătească el lista de cumpărături.
- Să nu ai stres, mă ocup eu de toate, îmi zicea el apropiindu-şi şi depărtându-şi ochelarii de pe nas.
- Bine, nea Gicule. Ocupaţi-vă atunci de cumpărarea materialelor şi încercaţi să le luaţi dintr-un loc pe toate, poate mai obţineţi un discount. Bugetul meu pentru toate materialele este de 50.000 de Euro, nu mai mult. Dacă reuşiţi să plătiţi mai puţin, cu atât mai bine.
Într-o seară târziu mă trezesc cu un telefon de la nea Gicu.
- Săru' mâna, mă scuzaţi că vă deranjez aşa de târziu. Ştiţi... am sunat să vă spun că materialele vor costa cu 10.000 de Euro mai mult. Am greşit când am calculat în primă fază cantitatea de materiale raportată la întreaga suprafaţă.
- Nu am banii ăştia şi nu am de unde să îi scot - îi spun. Aţi cerut la mai multe depozite să vi se facă un calcul? Poate în altă parte e mai ieftin. Imposibil să nu vă încadraţi în suma de care dispun.
- Eheee... normal că am întrebat. Vreţi să fie şi ieftin, şi calitativ... Lucrez de 20 de ani în construcţii domnişoară, am relaţii peste tot. Cel mai mic preţ i se face lui Gicu meseriaşu'.
În seara aceea nu am dormit deloc. Au urmat şi alte nopţi nedormite. Şi aşa m-am tot frământat zile la rând cum să procedez, de unde să fac rost de bani. Dar instinctul meu de jurnalistă nu m-a trădat şi am vrut să investighez cu exactitate ce se întâmplă la depozitul de materiale de unde şeful de şantier ţinea morţiş să le cumpere pentru că ceva nu îmi mirosea a bine. A fost de ajuns să stau de vorbă cu două persoane şi după ce elucidasem misterul, am pornit supărată spre casa aflată în lucru. De departe am zărit un fum gros, iar în primă fază am crezut că a luat ceva foc. Când parchez în faţa terenului meu, nea Gicu cu meseriaşii dansau ca talibanii în faţa unui grătar improvizat cu sticlele de bere în mână aşteptând să ia prânzul. Am crezut că fac infarct. M-au trecut instantaneu toate transpiraţiile, aritmiile, tahicardiile şi palpitaţiile din lume când i-am văzut ce fel munceau.
- Păi aşa munciţi voi? Vă cinstiţi şi dansaţi pe timpul şi banii mei? Nea Gicule, am avut încredere în dumneata. Sărbătoreai cumva în avans că te-ai fi putut alege cu 10.000 de Eur în cont? Să ştii că de astăzi de dimineaţă numai verificări am făcut şi se pare că patronul depozitului de unde ai vrut să cumperi marfa îţi este prieten... de 20 de ani... cum se explică asta? Nu ai spus că pentru tine preţul e de fiecare dată cel mai mic, în avantajul clientului?
Parcă văd şi acum imaginea cum se schimbă la faţă şi rămâne mut. Nu a mai dat să spună nimic pentru că i-am anunţat direct că sunt liberi să îşi găsească în altă parte de lucru.
Rămasă fără şef de şantier şi fără muncitori mă cam luase panica. Seara, ajunsă acasă, cu un gol în stomac şi multă amărăciune, deschid televizorul şi butonând mă opresc la un post de televiziune unde era prezentată emisiunea Imperiul Leilor. Un tânăr pe nume Cosmin Răileanu încerca să obţină o finanţare pentru afacerea sa: Vindem-Ieftin.ro. Mi s-a părut atât de interesantă prezentarea încât în secunda doi eram pe site.
- Asta e!, mi-am zis în timp ce am deschis nerăbdătoare laptopul şi m-am conectat pe site.
Ce oferă site-ul Vindem-Ieftin.ro?
Prin intermediul site-lui practic se pot comanda materiale de construcţii premium la preţuri mult mai mici decât în magazinele de bricolaj, iar datorită negocierilor pe care angajaţii le au cu producătorii atunci când vine vorba de cantităţi mari, practic 10-15% din valoarea preţului va rămâne în buzunarul clientului.
Cum funcţionează platforma Vindem-Ieftin.ro?
Conceptul este unul destul de simplu. După ce am citit în detaliu toate informaţiile care mi-au căzut la mână, am înţeles că:
Ce avantaje am ca şi client?
- Pot compara ofertele de la mai mulţi furnizori;
- Beneficiez de consiliere profesională gratuită;
- Comand toate materialele necesare din acelaşi loc, fără alergătură şi timp irosit prin magazine;
- Obţin materiale de calitate cu aceiaşi bani;
- Comanda se face online, simplu şi rapid, fără bataie de cap;
- Materialele sunt livrate cu certificat de garanţie direct la adresa la care doresc.
Presiunea de la serviciu era destul de apăsătoare având multe proiecte care mă secau de puteri la propriu şi nu mai aveam energia necesară să mai întâlnesc persoane ca nea Gicu, de aceea eram hotărâtă să apelez la serviciile Vindem-Ieftin.ro pentru că “Orice vis se poate împlini daca ai oamenii potriviţi lângă tine!”, cum spun chiar ei înşişi. Tot ce îmi doream era să construiesc o casă ieftină unde să primeze calitatea.
După ce m-am documentat temeinic, m-am apucat să pun pe hârtie materialele de care aveam nevoie. Ajunsesem la concluzia că îmi sunt necesare în prioritate: balastul, cimentul, scândură, cuie, fier beton, cărămizi de interior şi exterior, popi de lemn, OSB, var, sârme, plasă sudată, tablă pentru acoperiş, ferestre PVC, vată bazalitică. În doi timpi şi trei mişcări am completat formularul de pe site cu produsele de care aveam nevoie specificând cantitatea şi adresa de livrare. După confirmarea comenzii cu unul dintre consultanţi şi plata facturii - mai mică cu 7000 de Eur faţă de bugetul alocat iniţial (Doamne ajută că pot investi mai mult în terasă şi grădină!), în câteva zile aveam materialele pe şantier.
- Ce simplu poate fi... mi-am zis în timp ce vedeam cum muncitorii descărcau materialele din maşină.
Comentarii
Trimiteți un comentariu