Treceți la conținutul principal

Ai probleme respiratorii sau alergii? SALIN îţi vine în ajutor!

Trăim vremuri grele cu această pandemie, iar noi trebuie să ne ferim cât mai mult şi să încercăm pe cât posibil să ne ajutăm organismul să reziste în lupta împotriva răcelilor. Sezonul rece a venit, e foarte multă umezeală, plouă, bate vântul şi temperaturile sunt din ce în ce mai mici. Sunt factorii cheie care pot duce la scăderea imunităţii şi declanşarea unei gripe sau răceli, lucru pe care nimeni nu şi-l doreşte în această perioadă.

Aparatele SALIN - ce sunt şi cum am aflat despre ele

Dintotdeauna am avut probleme cu imunitatea şi toate alergiile se ţineau scai de mine. Toamna şi iarna eram mai mult răcită, cu gâtul inflamat şi tuse seacă, iar când credeam că în sfârşit am scăpat de ele odată cu apropierea primăverii... Ce să vezi? Surpriză! Intram în runda a doua: lupta cu alergiile. Mâncărimi ale nasului, strănuturi frecvente, ochi lăcrimând - cu toate aceste simptome mă confruntam aproape zilnic. Ca să previn răceala, încercam să mă imunizez cu tot felul de vitamine şi suplimente, miere şi propolis, dar fără niciun rezultat, iar pentru alergii încercasem nenumărate tratamente primite de la alergolog - cât timp luam pastilele eram ok, cum le întrerupeam o luam de la capăt cu toate simptomele. 

Într-o zi, în timp ce stăteam cu o prietenă la poveşti, la un ceai, acasă - pentru că evitam să mai ies din casă având tot timpul ochii roşii şi simptomele specifice alergiilor, aceasta s-a arătat şocată de felul în care arăt.

- Vai, draga mea, dar parcă arăţi din ce în ce mai rău, nu te supăra! Păi asta nu e viaţă să fii dependentă de nişte tratamente pe care le iei non stop şi care nu îţi aduc vreun beneficiu.

- Aşa e, Ana. M-am săturat de vizitele la alergologi care îmi dau de fiecare dată să îmi fac fel de fel de analize costisitoare şi care îndeasă în mine pastile cu pumnul. Am tot încercat să găsesc soluţii şi altă alternativă mai naturală, dar fără vreun rezultat. Dar spune-mi despre tine - ce mai faci, cum mai eşti. Cum de nu ţi-ai aprins până acum nicio ţigară? O fumătoare înrăită ca tine să nu fumeze nicio ţigară timp de două ore... Mă uimeşti.

- Da, Maria. Eram dependentă de tutun şi nu puteam renunţa deloc. Ajunsesem să fumez două pachete de ţigări pe zi în perioadele în care eram stresată la lucru. Până într-o zi când am aflat de aparatele SALIN răsfoind Facebook-ul. Am rămas atât de uimită de câte beneficii au aceste aparate, încât am intrat pe site-ul lor să citesc mai multe detalii. Dupa jumătate de oră de documentare, aparatul era comandat. Ulterior, după ce am început să îl folosesc în cameră, nu numai că pofta de a fuma mi-a tot scăzut treptat-treptat până când nu am mai putut să pun gura pe ele, dar nici soţul meu nu mai sforăie noaptea. Poate ar fi ok să intri pe site să citeşti mai multe detalii.

- Vai, Ana. Sunt bucuroasă că aveţi amândoi rezultate atât de bune. O să intru si eu să citesc mai multe informaţii şi să văd dacă mă poate ajuta într-un fel un astfel de aparat.

După ce prietena mea a plecat de la mine, eu încă rămăsesem uimită de faptul că nu fumase nicio ţigară. Cumva nu reuşisem să îmi revin din şoc. Era fumătoare de 20 de ani şi nu aş fi crezit vreodată că o să poată renunţa la viciu. 

Care sunt beneficiile aparatelor SALIN?

Intrând pe site, primul lucru care mi-a sărit în ochi a fost că produsele SALIN tratează mai multe afecţiuni având la bază ideea tratamentelor bazate pe terapie salină care se fac în minele de sare cunoscute de la noi din ţară unde turiştii merg pentru a se trata. Ele utilizează un procedeu de noutate absolută în tratarea complexă a aerului şi anume trecerea fortaţă a aerului printr-un bloc filtrant cu granule de săruri, în principal clorură de sodiu.

Şi cum să nu fie sarea un remediu naturist de tratament în cazul multor afecţiuni când îmi aduc aminte din copilărie cum bunica făcea gargară cu apă şi sare de fiecare dată când era răcită? După două-trei şedinţe nu mai simţea nicio durere în gât. Nu lua niciodată medicamente şi avea întotdeauna încredere în leacul ei...

Şi totuşi, iată care sunt beneficiile aparatelor SALIN:

  • creşterea rezistenţei organismului la răceli
  • scade sensibilitatea în afecţiunile alergice
  • ameliorarea problemelor cauzate de rinite, sinuzite, laringite
  • ajută fumătorii să renunţe la fumat
  • reducerea problemelor respiratorii la fumători
  • un somn mai liniştit şi odihnitor
  • stare de confort psihic
  • îmbunătăţirea calităţii vieţii odată cu scăderea problematicii sforăitului
  • rezultate favorabile în astm bronşic, bronşite astmatiforme, bronşite, bronsectazii, silicoze, recuperări în TBC, mucoviscidoză;
  • efecte benefice în cazurile de insuficienţă respiratorie, în cele pe fond cardiac sau tiroidian.
  • împrospătarea aerului din încăpere, acesta devenind plăcut respiraţiei
  • eliminarea mirosurilor neplăcute - mucegai, transpiraţie etc
  • reţinerea prafului


Cum se utilizează aparatele SALIN?

Trebuie să ştiţi că prin utilizarea aparatului SALIN are loc o diminuare a inflamaţiei la nivelul întregului sistem respirator ajutând la ameliorarea şi chiar soluţionarea definitivă a problemelor respiratorii. Unul dintre primele aspecte pe care o să ajungeţi să îl constataţi pe măsură ce folosiţi aparatele este mărirea rezistenţei la răceli.

Iată câteva recomandări pe care specialiştii SALIN ni le dau cu privire la utilizarea aparatelor:

  • Pentru a obţine rezultate vizibile, se recomandă utilizarea purificatorului cel puţin 8-10 ore pe zi.
  • Din momentul în care începeţi să folosiţi aparatul, timp de minimum o lună, se recomandă folosirea intensivă, în special noaptea.
  • Fie că sunteţi acasă sau la birou, încercaţi să măriţi perioada de utilizare a aparatului lăsându-l pornit 1-2 ore înainte de intrarea în spaţiul respectiv.
  • Trebuie să luaţi în considerare, de asemenea, o aşezare a purificatorului la 0,5-1,2 m distanţă de utilizator.
  • Se recomandă aşezarea purificatorului la nivelul unei măsuţe.

Trebuie să ţineţi cont şi de faptul că utilizarea purificatorului în spaţii cu umiditate excesivă (abur), în spaţii cu mult praf sau în spaţii cu aerosoli uleioşi (bucătării) va duce la deteriorarea blocului filtrant.

Tipologia aparatelor SALIN 

SALIN ne pune la dispoziţie două tipuri de purificatoare şi un inhalator. Mai jos găsiţi câteva detalii despre fiecare model în parte.

Inhalatorul Salin

Mini-Inhalatorul Salin individual InSalin produce micro-particule uscate de clorură de sodiu, fiind eficient ca terapie adjuvantă în tratarea diverselor afecţiuni ale căilor respiratorii superioare şi inferioare: astm bronşic, bronşite, sinuzite, rinite, alergii respiratorii, etc. Ceea ce îl face deosebit este un procedeu de noutate absolută prin care se obţin micro-particule uscate de clorură de sodiu -  aerul inspirat de utilizator trece printr-un strat de granule de sare care au o structură specială ce asigură emisia micro-particulelor saline. InSalin este un dispozitiv pe care îl poţi lua cu tine peste tot... la birou, la şcoală, la sală şi fiind de dimensiuni reduse îl poţi purta în geantă, rucsac...

Purificatorul de aer SALIN Plus

Acest tip de purificator este ideal pentru încăperile spaţioase având forţa necesară de a asigura tratarea aerului într-un spaţiu de până la 50 metri pătraţi.

Purificatorul de aer SALIN S2

Aparatul SALIN S2 este ideal pentru o cameră obişnuită. Acesta asigură tratarea aerului dintr-o încăpere cu o suprafaţă de aproximativ 15 metri pătraţi.

Ce aş alege între un aparat SALIN şi mersul în Salină?

Cu toţii ştim că majoritatea persoanelor care au afecţiuni respiratorii frecventează salinele de la noi din ţară: Târgul Ocna, Slănic Moldova, Slănic Prahova, Praid, Ocnele Mari, etc. 

Din punctul meu de vedere, mersul în salină pentru tratament pentru mine ridică două probleme mari: sunt claustrofobă, nu suport ideea spaţiului închis şi nu îmi place să mă ştiu departe de casă atât de mult timp, mai ales că o cură de tratament la salină presupune cel puţin 30 de minute pe zi timp de două săptămâni. 

Mai jos regăsiţi câteva restricţii legate de salină, pentru că aceasta nu face bine întotdeauna şi nu oricui.

!!! Pentru persoanele care suferă de tuberculoză pulmonară, micoze pulmonare, cancer bronhio-pulmonar, boli infecto-contagioase, hipertensiune arterială, afecţiuni tiroidiene, afecţiuni cardiace, epilepsie, afecţiuni psihice, afecţiuni reumatismale de tip artritic (inflamator) este contraindicat să intre în salină.
!!! Există contraindicaţii şi pentru femeile însărcinate în mai mult de cinci luni.
!!! Salina este interzisă claustrofobilor.

De asemenea, costurile de deplasare, accesul şi tratamentul pot depăşi cu mult bugetul pe care l-aţi stabilit de la început.

Spre deosebire de mersul la salină, aparatele SALIN reprezintă o metodă naturală de tratament. Utilizarea acestor aparate nu creează dependenţă, nici reacţii adverse şi nu prezintă incompatibilităţi cu celelalte metode terapeutice folosite de bolnavi. 

Mai multe informaţii despre aceste aparate puteţi găsi şi pe pagina lor de Facebook. Şi dacă tot intraţi, aruncaţi un ochi şi în secţiunea de recenzii. Veţi găsi părerile oamenilor care au achiziţionat aparatele şi care şi-au împărtăşit experienţa după folosirea lor. 

Cu SALIN puteam avea salina proprie acasă. De ce să ne complicăm existenţa dacă putem să facem să fie totul mai simplu?


*Sursă foto: pagina de Facebook SALIN, super-blog.eu
*Articol scris pentru competiţia SuperBlog 2020 Autumn. Sponsor: SALIN




Comentarii