Treceți la conținutul principal

You Can(on)!


Când am auzit de această nouă provocare și anume să aleg de pe site-ul one-it.ro un produs despre care să povestesc cititorilor mei de ce își merită banii, încă de la început, am știut exact la ce categorie să intru:  Foto/Video. Nu mi-a luat mult timp să găsesc aparatul la care râvnesc: un aparat foto Canon EOS 650D. One-it.ro, oferă aparatul la suma de 3, 199 de lei față de 3, 599 de lei cât costă inițial, obținând o reducere de 400 de lei care nu este deloc de neglijat. Cei care doresc să achiționeze această bijuterie, trebuie să țină cont de faptul că stocul este limitat.
Aparatul are un senzor CMOS-18,5 Megapixeli, senzor care oferă imagini bogate în detalii și culori saturate chiar și atunci când fotografiile sunt realizate în condiții de iluminare slabă. Fotografierea în rafală permite camerei să surprindă până la 5 cadre pe secundă. De asemenea, este posibilă o focalizare rapidă și precisă, chiar și pe subiecții aflați în mișcare, datorită unui sistem de focalizare automată cu 9 puncte de tip cruce. Cu ajutorul acestui super aparat se pot realiza filme Full HD de înaltă calitate. EOS 650D înregistrează sunet stereo digital prin cele două microfoane aflate pe partea superioară a carcasei.
Mai multe informații și detalii tehnice, le puteți găsi la adresa http://www.one-it.ro/aparate-foto-video/aparat-foto-d-slr-canon-eos-650d-kit-18-55-is-ii.html.
Pasiunea mea pentru fotografie s-a accentuat anul trecut, odată cu intrarea la facultatea de Jurnalism. Fotografia pentru mine înseamnă frânturi de realitate, artă, arta de a spune sau de a sugera o anumită poveste. Prin fotografie transmiți o emoție, o stare, este necesar să treci dincolo de ceea ce ai în față, de ceea ce vezi, pentru a obține o imagine bună. De multe ori am simțit nevoia să opresc timpul în loc, să imortalizez anumite momente de care să-mi amintesc cu drag peste ani, iar fotografia a fost răspunsul.  Frumusețea unei fotografii stă în ochii privitorului, acesta este cel mai bun critic.
Aparatul Canon 650 D, lansat în 2012, este unul dintre acele aparate care își merită fiecare bănuț datorită calității excepționale, înregistrării Full-HD cu control manual și auto-focus continuu, ecranului tactil, transmițătorului Speedlite încorporat și a multor altor elemente pe care le puteți descoperi doar dacă veți achiziționa acest produs.
"You can!"   Explorează-ți creativitatea cu Canon 650D!


Articol scris pentru Blogal Initiative!

Comentarii