M-am întrebat de multe ori dacă orgoliul este un lucru bun, un
lucru ce îți poate aduce beneficii. Este clar că acesta este adânc înscris în
firea noastră. Ba chiar aș putea spune că și animalele pot fi uneori
orgolioase. Aș asocia orgoliului - ambiția. Cred că cele două se completează
perfect. Cert este că de multe ori avem de pierdut din cauza orgoliului. Fie ne
certăm cu diverse persoane, cu care nu mai ținem legătura apoi, fie purtăm
mânie știind că noi spunem adevărul, sau doar facem acest lucru pentru a căpăta
un anumit respect și pentru a ne impune. Puțin orgoliu face bine oricui, îi
oferă un anumit rafinament și îl menține cu picioarele pe pământ. Dincolo de
acestea, te face mai sigur pe tine. Dintotdeauna am fost o orgolioasă. Uneori
am avut de pierdut, alteori de câștigat. Ambiția mea exagerată i-a indignat de
multe ori pe unii, dar de tot atâtea ori am adunat laurii succesului și ai
laudelor. Datorită ambițitiei și orgoliului sunt ceea ce sunt astăzi. Cred că
cele două mi-au încununat personalitatea. Am fost întotdeauna de părere că dacă
pierd o bătălie nu e un capăt de lume căci pot câștiga războiul. De cele mai
multe ori așa s-a și întâmplat. În om sălășluiește forța aceasta a dualității:
existența forțelor contrare - a binelui și a răului. Azi pierzi, mâine câștigi,
uneori ești trist, alteori ești fericit. Dacă nu am cunoaște tristețea nu am
prețui fericirea sau binele. Întotdeauna vom putea face comparații, indiferent
de natura lor : ne comparăm cu alte persoane, spui că x sau y merge în nu știu
ce vacanțe în timp ce tu abia îți permiță să vezi muntele sau marea o dată pe
an, afirmi că ești mai capabil și mai inteligent decât un anume T,
dar cu toate acestea el are o funcție mult mai bună decât tine. Acesta este
principiul inegalității. Nici nu concep cum ar arăta lumea asta într-o
singură culoare - alb, sau cum ar arăta totul uniform. De aceea, singura
modalitate ar fi să-ți faci loc așa cum trece gâsca prin apă.
Voltaire spunea că
orgoliul celor mici constă în a vorbi mereu despre persoana lor, și a celor
mari, de a nu vorbi niciodată. Cât adevăr se poate ascunde în spatele unei
fraze atât de simple!
Comentarii
Trimiteți un comentariu