Este de ajuns să privești în jur și să citești în ochii oamenilor suferința, deznădejdea, nemulțumirea și neputința. Este jalnic că în timp ce alții duc lupte crâncene pentru ocuparea unui loc fruntaș în Parlament, alții mor în condiții jalnice în spitale sau încearcă să ducă o viață cât de cât decentă.
O statistică destul de interesantă întocmită anul trecut dovedește că în România s-au construit de 10 ori mai multe Biserici decât spitale. Oare nu era mai bine în trecut? Deși existau puține mănăstiri "pierdute" prin păduri în care se refugiau sihaștrii și se rugau necontenit, oamenii făceau pelerinaje și ajungeau cu greu la ele, iar satisfacția sufletească era una enormă. Cred cu toată tăria în Dumnezeu, în cele sfinte, dar această instituție-Biserica, pune multe semne de întrebare iar frecventele reportaje realizate cu preoți care uită de cele sfinte și de misiunea pe care o au de urmat sunt tot mai frecvente în ultima perioadă. Pentru mine cuvântul sfânt echivalează cu simplitate. Nu îmi folosește cu nimic să intru într-o biserică impunătoare și somptuoasă în care văd obiecte poleite cu aur.
Trăiesc într-o țară deosebită guvernată și înconjurată de oameni de nimic. În campaniile electorale se promit multe lucruri- lucruri care de altfel nu vor fi niciodată puse în practică sau duse la bun sfârșit. Politica însumează o adunătură de mincinoși, incompetenți și chiar analfabeți. Situația dificilă din țară îi face pe cei mai pregătiți studenți să ia drumul străinătății în vederea construirii unui viitor decent. Nivelul de trai din România este unul deplorabil. Unii se scaldă în averi nejustificate în timp ce alții muncesc cu ziua pentru un colț de pâine.
O parte considerabilă din salarii ia drumul sănătății. Ce ni se asigură atunci când ajungem la spital din nevoie de asistență medicală? Pentru a descrie mizeria din spitale nu există grad de comparație iar indiferența medicilor se accentuează pe măsură ce oamenii nu le mai bagă nimic în buzunar. Jurământul lui Hippocrate a devenit doar o legendă. Nu este o generalizare și nu vreau să se interpreteze greșit. Dar să fim serioși...câți medici sunt devotați cu adevărat acestei meserii și vin la muncă de drag și cu pasiune? Din păcate poate doar 20%. Restul de 80% se gândesc cu jenă la salariile de nimic și la coatele roase pe băncile universității. Nu îi compătimesc...
Cred că aceste 2 -porunci- din jurământ nu fac decât să scoată în evidență contrariul.
1). Să respect pe cel care m-a învățat această artă la fel ca pe propriii mei părinți, să împart cu el cele ce-mi aparțin și să am grijă de el la nevoie; să-i consider pe descendenții lui ca frați și să-i învăț această artă, dacă ei o doresc, fără obligații și fără a fi plătit.
2). Sacră și curată îmi voi păstra arta și îmi voi conduce viața.
Dezumanizarea câștigă teritoriu iar la producerea și menținera ei contribuim fiecare.
Comentarii
Trimiteți un comentariu