Treceți la conținutul principal

Postări

Cine eşti astăzi, străinule?

Totul se schimbă de la o zi la alta şi parcă nimic nu mai e la fel. Te plimbi dintr-un loc în altul şi simţi o apăsare ce nu-ţi dă pace de mult timp. Încerci să înţelegi ce este totuşi diferit, dar nu poţi pricepe. Paşii te poartă oriunde, numai nu acolo unde îţi stă mintea. Ne amăgim şi credem în cuvinte de mult timp stinse. Ne refugiem în promisiuni şi vise deşarte. Pierdem prea multă vreme despicând fire în patru încercând să descoperim răspunsuri pe care... niciodată nu le vom avea. Şi atât de tare ne strofocăm, şi atât de tare ne macină pe dinăuntru încât pierdem din vedere esenţialul... adevăratele lucruri pentru care chiar merită să luptăm şi să trăim.  Te priveşti în oglindă şi parcă nu te mai recunoşti. Primul instinct e acela de a te convinge că totul este real şi că nu trăieşti un vis. Şi când ajungi să crezi că tu eşti acela din oglindă cu care monologhezi de ceva timp... te trec fiori reci. Două riduri mai adânci îţi crestează pielea în dreptul ochilor. Aceeaşi oc...

Înapoi niciodată

Atunci când oamenii la care nu te aștepți te rănesc, știi că niciodată nimic nu va mai fi ca înainte. La început se produce o ruptură. Încerci să te întrebi unde ai greșit, ce ai putea să faci pentru a remedia problema. Apoi urmează zeci de întrebări de genul: "de ce?", "cum ar fi fost dacă...". Te încăpățânezi să cauți cu disperare o cale să o scoți la capăt. Ai nevoie doar de mâna celui sau celei care cândva era pentru tine totul pentru a o cuprinde pe a ta. Dar mâna se lasă așteptată. Te doare. Te macină pe dinăuntru. Sufletul ți-e tot mai greu. Până și aerul din jurul tău ți se pare apăsător. Cu fiecare gând sau cuvânt pe care ți-l amintești, se mai rupe o bucată din tine. Ești trist că totul s-a terminat prea devreme. Ți se pare că trăiești un vis din care ai vrea cu disperare să te trezești. Dar știi că te minți frumos, e doar realitatea pe care nu vrei să o accepți. Te doare că nu mai ai loc în sufletul ei/lui. Te doare că el/ea nu mai are loc în sufletul tă...

Am uitat...

Am uitat... Cu mult timp în urmă am decis să fac puțină ordine în sufletul meu. Atunci am hotărât să uit tot ce m-a întristat și m-a făcut nefericită. Tot atunci, am decis să nu uit niciodată nimic din ceea ce m-a făcut fericită. Greu, nu? Să lași la o parte frământările, durerea surdă, nopțile nedormite în care gândurile nu-ți mai dădeau pace și să păstrezi în gând și în inimă doar momentele când ai fost pe deplin fericit. În fond, când tragem linie, nu rămânem decât cu amintirile, nimic mai mult. Depinde numai de noi ce păstrăm și ce dăm la o parte. Da, am uitat dezamăgirile, în schimb nu voi uita niciodată fiecare împlinire mai mare sau mai mică, mai semnificativă sau nesemnificativă pe care am trăit-o.  Am uitat lacrimile amare, lacrimile de dor și durere, dar nu voi uita niciodată lacrimile de fericire. Am uitat momentele de singurătate, clipele în care am fost pe marginea prăpastiei, dar nu voi uita niciodată oamenii dragi care mi-au fost alături și care m-au sprijinit...

Pierderi și câștiguri

De multe ori am spus că nimic nu e întâmplător, că totul se întâmplă cu un scop. Pierdem într-o parte, dar câștigăm în alta. Plângem, dar mereu se ivește cineva care ne oprește sau ne șterge lacrimile de pe obraji. Eșuăm într-o direcție, dar mereu se găsește o altă cale, un nou orizont, o scăpare. Suntem triști, dar mereu ne sunt scoase în cale persoane care ne fac să  zâmbim. Acordăm prea multă atenție unor momente nesemnificative în timp ce ignorăm și pierdem momente cu adevărat importante. Dăm la o parte oamenii care vor să ne ajute și îi lăsăm lângă noi pe cei care vor să profite. Facem mai multe alegeri greșite decât corecte. Ne încăpățânăm să ne ghidăm după ce zice inima, fără să luăm în seamă rațiunea. Și așa ajungi la un moment dat să te întrebi ce ai învățat din toate experiențele pe care le-ai trăit. Venim pe lume fără nimic. Mulți ar spune că plecăm la fel, fără nimic, dar nu este așa. La început, fiecare dintre noi a fost un anonim, fără nume, fără amintiri. Dacă p...

Oameni care pleacă și oameni care rămân

Suntem înconjurați de oameni care vin și oameni care pleacă. Oameni care apar în viața noastră și care dispar apoi subit, fără să spună un simplu ADIO, fără să dea vreo explicație.  Oamenii pleacă. Da, unii oameni dispar fără nicio urmă de remușcare. Uneori încearcă să se desprindă treptat, alteori brusc și definitiv. Nu sunt conștienți că lasă în urma lor inimi frânte și suflete făcute franjuri. Își văd de drumul lor și nu mai privesc în urmă. Iar cel care rămâne în urmă, de cele mai multe ori suferă cel mai mult. Se refugiază în infinite gânduri și milioane de întrebări. Se simte singur, trist, abandonat. Ar vrea doar o explicație, pe care este conștient că nu o va primi vreodată. Încearcă să închidă ochii, dar îi rulează prin față secvențe din trecutul său. De asta preferă să stea treaz. Cu cât ține trecutul la distanță, cu atât bătăile inimii își păstrează ritmul normal. Se apropie de albumul cu fotografii. A vrut să-l arunce de nenumărate ori, dar tot de atâtea ori l-a așez...

Culorile toamnei

Avem nevoie de timp

Avem nevoie de timp să învățăm să credem: în noi, în persoanele din jurul nostru, în ceea ce putem să facem. Este nevoie de timp pentru a îndepărta barierele, zidurile și fortărețele pe care le-am creat în jurul nostru. Este nevoie de timp pentru o nouă etapă, un nou început. Avem nevoie de timp  pentru a ne cere iertare și pentru a fi iertați. Avem nevoie de timp pentru a ne face auziți. Și mai ales... avem nevoie de timp să ne împăcăm cu greșelile pe care le-am făcut, să ne împăcăm cu gândul că am fost dezamăgiți de persoanele la care nu ne-am fi așteptat, și totuși, au făcut-o. Asta pentru că în viață totul este imprevizibil, de aceea nu trebuie să-ți pui fericirea în ceva ce nu merită. Sunt o mulțime de alte lucruri care merită toată atenția ta. Trebuie să luăm deciziile potrivite, la momentul potrivit. Și totuși, dacă am ști când apare momentul potrivit, nu am mai da cu piciorul unor ocazii.  Am învățat că am nevoie de timp pentru a avea încredere în oameni. Am fost ...