marți, 9 decembrie 2014

Am uitat...

Am uitat... Cu mult timp în urmă am decis să fac puțină ordine în sufletul meu. Atunci am hotărât să uit tot ce m-a întristat și m-a făcut nefericită. Tot atunci, am decis să nu uit niciodată nimic din ceea ce m-a făcut fericită. Greu, nu? Să lași la o parte frământările, durerea surdă, nopțile nedormite în care gândurile nu-ți mai dădeau pace și să păstrezi în gând și în inimă doar momentele când ai fost pe deplin fericit. În fond, când tragem linie, nu rămânem decât cu amintirile, nimic mai mult. Depinde numai de noi ce păstrăm și ce dăm la o parte.
Da, am uitat dezamăgirile, în schimb nu voi uita niciodată fiecare împlinire mai mare sau mai mică, mai semnificativă sau nesemnificativă pe care am trăit-o. 
Am uitat lacrimile amare, lacrimile de dor și durere, dar nu voi uita niciodată lacrimile de fericire.
Am uitat momentele de singurătate, clipele în care am fost pe marginea prăpastiei, dar nu voi uita niciodată oamenii dragi care mi-au fost alături și care m-au sprijinit.
Am uitat toate acele momente când mi s-a spus că nu pot, că nu voi reuși, dar nu voi uita niciodată încurajările și aprecierile oamenilor care au crezut în mine.
Am uitat clipele când am eșuat, dar nu voi uita prea curând bucuria fiecărei reușite.
Am uitat zilele ploioase și furtunile care s-au dat în interiorul meu, dar nu voi uita niciodată zilele însorite și momentele de liniște.
Am uitat timpul pe care l-am pierdut concentrându-mă pe lucruri care n-au meritat, dar nu voi uita că orice așteptare este temporară, chiar dacă durează toată viața.
Am uitat cum este să visezi, dar nu voi înceta niciodată să sper.  





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu